Allianz-Ţiriac: Cele mai multe incidente auto au loc lunea şi în februarie

Cele mai multe incidente auto la nivelul portofoliului de asigurări auto Allianz-Ţiriac, peste mediile zilnice multianuale, au loc în prima zi din săptămână (lunea) şi în luna februarie, în timp ce în prima zi de Crăciun şi prima zi din an se înregistrează cele mai puţine daune.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 09:44
Allianz-Ţiriac: Cele mai multe incidente auto au loc lunea şi în februarie

„Analizele efectuate la nivelul portofoliului de asigurări auto Allianz-Tiriac arată că, pentru clienţii companiei, marţi 13 nu pare a fi o zi neapărat nefastă. În prima zi din săptămână (lunea) şi în luna februarie au loc cele mai multe incidente auto, peste mediile multianuale. În schimb, cele mai puţine incidente auto se înregistreaza în zilele de sărbătoare, respectiv prima zi de Crăciun şi prima zi din an”, se arată într-un comunicat al Allianz-Ţiriac Asigurări.

Potrivit datelor asigurătorului, ziua de marţi 13 nu pare a fi cu adevărat una cu ghinion pentru clienţii Allianz-Ţiriac, un motiv plauzibil fiind comportamentul oarecum diferit al celor superstitioşi, o eventuală prudenţa sporită din partea acestora.

„Anul acesta exista o singură zi de marţi 13: în luna curentă, august. Persoanele superstiţioase vor fi cu siguranţă mai atente în această zi, pentru că, pe de o parte cifra 13 este considerată a fi nefastă, iar în ziua de marţi – se spune – sunt trei ceasuri rele. În plus, suntem în anul 2013…”, se mai arată în comunicat.

Statisticile privind daunele auto din ultimii trei ani la nivelul portofoliului companiei arată că numărul dosarelor de daune CASCO şi RCA având ca dată de înregistrare a incidentelor una dintre cele şase zile de marţi 13 din anii 2010, 2011 şi 2012 nu consemneaza deviaţii relevante faţă de media aferentă tuturor celor 1.096 de zile ale perioadei 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2012.

„În trei din aceste zile, numărul de incidente auto a fost mai mare faţă de media multianuală situată la circa 300 de dosare de despăgubire deschise zilnic de Allianz-Ţiriac în contul poliţelor CASCO şi RCA emise de companie, în timp ce, pentru celelalte trei zile de marţi 13, numărul incidentelor consemnate a fost inferior mediei amintite”, se mai spune în comunicat.

Pentru perioada 2010-2012, cel mai mare număr de dosare de daune având ca data de accident o zi de marţi 13 a fost de 386 (în aprilie 2010), în timp ce numărul minim a fost atins în ziua de marţi 13 decembrie 2011, cu 220 dosare de despăgubire auto.

„Coincidenţă sau nu, pentru portofoliul auto Allianz-Ţiriac, media numărului de dosare de despăgubire având ca date de accident zilele de marţi 13 este sensibil egală cu media multianuală aferentă tuturor celor 1.096 de zile ale perioadei 2010-2012”, se arată în comunicat.

La nivelul portofoliului auto Allianz-Tiriac, luna februarie este cea mai nefastă atât din perspectiva frecvenţei incidentelor auto, cât si a valorii despăgubirilor plătite.

În medie, în fiecare zi a lunilor februarie din intervalul 2010-2012 s-au înregistrat cu 20% mai multe incidente auto despăgubite de Allianz-Ţiriac, comparativ cu media zilnică multianuală. Totodată, valoarea indemnizaţiilor aferente incidentelor întâmplate în februarie a fost de 1,5 milioane de lei zilnic, valoare cu peste 13% mai mare decât media zilnică aferentă perioadei 2010-2012.

„Pentru clienţii Allianz-Ţiriac, statisticile par a indica faptul că, mai degrabă, ziua de luni aduce trei ceasuri rele. În perioada 2010-2013, în fiecare primă zi a săptămânii s-au înregistrat, în medie, aproape 400 de incidente acoperite de poliţe CASCO şi RCA emise de companie. Mai mult decât atât, 11 din primele 13 zile în care s-a înregistrat cel mai mare număr de incidente auto sunt zile de luni”, se spune în comunicat.

Data de 15 februarie 2010 se află pe primul loc în acest clasament, în respectiva zi de luni şoferii cu autovehicule asigurate la Allianz-Ţiriac înregistrând 837 de incidente auto, pentru care compania de asigurări a plătit despăgubiri de peste 3 milioane de lei.

„Dacă începutul săptămânii pare a fi mai puţin fast pentru clienţii Allianz-Ţiriac, sfârşitul de săptămână arată mult mai bine. Sâmbăta şi duminica se înregistrează cel mai mic număr de incidente auto zilnice, media aferentă fiecăreia dintre aceste zile ale săptămânii situându-se sub 190”, se menţionează în comunicat.

Sărbătorile legale sunt zilele în care, în fiecare dintre ultimii trei ani, atât frecvenţa, dar şi severitatea incidentelor auto înregistrează cele mai scăzute niveluri.

Spre exemplu, prima zi de Crăciun din 2012 a fost data la care la nivelul portofoliului auto Allianz-Ţiriac s-a înregistrat numărul minim de incidente: 50.

În ultimii trei ani, numărul dosarelor de daune CASCO şi RCA (cumulat) deschise ca urmare a producerii de accidente în fiecare zi de 25 decembrie şi în fiecare zi de 1 ianuarie a fost mai mic de 100.

„Acest lucru înseamnă că în aceste zile de sărbători legale, la nivelul portofoliului Allianz-Ţiriac se produc de cel puţin trei ori mai puţine incidente auto decât media zilnică multianuală”, se precizează în comunicat.

Allianz-Ţiriac este al treilea asigurător local după nivelul primelor subscrise în 2012, după Astra şi Omniasig.

La nivelul anului 2012, compania a ocupat prima poziţie în topul asigurătorilor care emit poliţe CASCO, cu prime de 401,39 milioane de lei, de la 430,96 milioane de lei în urmă cu un an.

Pe segmentul RCA, veniturile din subscrieri au atins 174,59 milioane de lei, comparativ cu 153,61 milioane de lei în 2011.

Cel mai mare jucător pe RCA în 2012 a fost Astra, cu subscrieri de 412,47 milioane de lei.

Cu un capital social de 99,4 milioane de de lei, asigurătorul român este controlat de grupul german Allianz – 52,16% şi Vesanio Trading Limited (Cipru) – 44,48%, companie deţinută de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...