Allianz-Ţiriac: Preţul RCA va creşte în medie cu 5-10%. Lucrăm la un tarif „fără pierdere”

Allianz-Ţiriac Asigurări lucrează în prezent la un tarif pentru poliţele de răspundere civilă auto obligatorii (RCA) 'fără pierdere', care va fi notificat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) la finalul lunii martie, prima de asigurare urmând să crească în medie cu 5-10%, a declarat, vineri, şeful Direcţiei Subscriere în cadrul Allianz-Ţiriac, Aurel Badea.
Economica.net - vin, 12 feb. 2016, 17:26
Allianz-Ţiriac: Preţul RCA va creşte în medie cu 5-10%. Lucrăm la un tarif

‘În prezent lucrăm la un tarif ‘fără pierdere’, care va fi trimis Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) la sfârşitul lunii martie, urmând ca după 30 de zile să intre în vigoare. Vom face un tarif pentru o rată combinată de 100% sau fără pierdere. Astfel, prima RCA ar urma să crească, în medie, cu 5-10%’, a menţionat Aurel Badea.

La rândul său, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări, Remi Vrignaud, a afirmat că pentru fiecare 100 lei încasaţi din poliţe RCA, în 2015, cheltuielile s-au ridicat la 110 lei.

‘În 2015, ce-am luat pe mere am dat pe pere: am reuşit să ne reducem cheltuielile de achiziţie şi administrare, dar efectul a fost anihilat de creşterea despăgubirilor. În privinţa tarifelor, s-au făcut în principal reglaje fine, în funcţie de profilul de risc, însă pentru majoritatea segmentelor de clienţi preţul final al asigurării nu s-a modificat semnificativ.Trăgând linia, rezultatul din 2015 arată la fel ca în 2014: pentru fiecare 100 de lei încasaţi din poliţe RCA, cheltuielile s-au ridicat la 110 lei’, a menţionat Remi Vrignaud.

În anul 2015, Allianz-Ţiriac a vândut aproximativ 275.000 de poliţe RCA obligatorii, care au generat venituri de 256 milioane lei. Numărul poliţelor RCA contractate de companii a avut o pondere de aproape 60% în totalul poliţelor RCA emise de Allianz-Ţiriac. Faţă de un preţ mediu de 540 de lei per poliţă plătit de clienţii persoane fizice, persoanele juridice achită, în medie, aproximativ 1.300 lei per poliţă RCA achiziţionată de la Allianz-Ţiriac, valabilă 12 luni.

‘Pentru fiecare dintre aceste categorii de clienţi, respectiv persoane fizice sau juridice, deţinători de autoturisme sau autoutilitare, preţurile poliţei RCA au la bază profilul de risc individualizat, care ţine cont atât de comportamentul şoferilor, cât şi de caracteristicile autovehiculului. În spatele tarifării stau statistici şi modele actuariale complexe, care iau în calcul istoricul daunalităţii pe perioade de minim trei ani’, susţin reprezentanţii companiei.

În ceea ce priveşte persoanele fizice, Allianz-Ţiriac a încasat în 2015 o primă medie anualizată de circa 540 de lei per poliţă RCA, sensibil egală cu valoarea din 2014. Anul trecut, la nivelul tarifului RCA pentru persoane fizice s-a făcut o ajustare relevantă, în ultimul trimestru, în sensul creşterii primei de bază cu 5%, pentru acoperirea inflaţiei costurilor cu piesele de schimb şi cu manopera pentru reparaţii.

Pe parcursul anului, au mai existat intervenţii punctuale – de tipul reglajelor fine – la nivelul tarifelor aferente anumitor segmente de clienţi persoane fizice.

‘De exemplu, la mijlocul anului trecut, tarifele RCA pentru autoturismele de putere medie, respectiv pentru anumite categorii de autoutilitare deţinute de persoane fizice, au fost reduse’, susţin reprezentanţii companiei.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, marea majoritate a clienţilor Allianz-Ţiriac a putut cumpăra poliţe RCA la tarife apropiate, la începutul şi la sfârşitul lui 2015.

‘Putem lua drept exemplu un camion DAF de 44 de tone, utilizat pentru activităţi de transport (intern şi/sau internaţional) mărfuri, pentru care diferenţa de primă la sfârşitul lui 2015, faţă de începutul anului era de doar 1%. Au fost, totuşi, şi segmente de clienţi pentru care, ca urmare a înrăutăţirii semnificative a daunalităţii, tarifele au fost majorate. Aici ne referim strict la anumite categorii de vehicule comerciale de mare tonaj, pentru care, în funcţie de domeniul de activitate, la tarifele RCA au fost implementate majorări de tarif cu până la 50%’, au adăugat reprezentanţii Allianz-Ţiriac.

 

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...