Almunia: Ieşirea Spaniei din zona euro este exclusă

Economica.net
14 06. 2012
steag_spania_85816400

‘Nimeni zdravăn la cap nu va face un astfel de pas’, a mai adăugat Almunia în acelaşi interviu, refuzând să ofere detalii cu privire la linia de credit de 100 miliarde de euro promisă băncilor spaniole, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, el a confirmat independenţa guvernului de la Madrid în luarea deciziilor, dar a reamintit obligaţiile ce îi revin Spaniei în calitate de membru al Uniunii Europene.

Cu privire la situaţia din Grecia, Almunia a spus că dacă această ţară nu-şi va rezolva problemele, ‘va trebui să plătească pentru tot’. De doi ani, Grecia este problema nr.1 a UE, a indicat el.

Potrivit AFP, agenţia Moody’s Investors Service a retrogradat miercuri ratingul datoriei pe termen lung a Spaniei cu trei trepte, la ‘Baa3’, chiar deasupra categoriei ‘speculativ’, motivând aceasta prin planul european de ajutor pentru sistemul bancar din Spania, în valoare de 100 de miliarde de euro, care, în opinia sa, ‘ar putea majora şi mai mult povara datoriei suportate de ţară’.