Alphabet, compania mamă a Google, a atins pentru prima dată valoarea de 3 trilioane de dolari
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/01/google-743x420.png)
În deschiderea şedinţei Bursei de la New York, acţiunile Alphabet clasa A au urcat cu 4,6%, la 251,88 de dolari, în timp ce acţiunile clasa C au înregistrat un avans de 4,5%, la 252,3 dolari – ambele tranzacţionându-se la niveluri ridicate record. Alphabet se alătură companiilor, inclusiv Apple şi Microsoft, care au atins o capitalizare bursieră de 3.000 de miliarde de dolari.
Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din istorie, în condiţiile în care capitalizarea de piaţă a producătorului de cipuri a depăşit pragul de 4.000 de miliarde de dolari, pe fondul optimismului investitorilor de pe Wall Street cu privire la inteligenţa artificială.
Un tribunal federal din SUA a decis că Alphabet poate menţine controlul browserului Chrome şi sistemului de operare mobilă Android, decizia reprezentând o victorie pentru giganţii din domeniul tehnologiei.
De asemenea, încrederea investitorilor a sporit după ce compania a raportat că divizia sa de cloud-computing a înregistrat o creştere a veniturilor de 32% în trimestrul doi din 2025.