Alro SA ia un credit de 60 de milioane de dolari de la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre

Alro SA, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a semnat marţi un acord de împrumut în valoare de 60 de milioane de dolari cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), informează un comunicat de presă al instituţiei financiare.
Economica.net - mar, 09 feb. 2016, 12:57
Alro SA ia un credit de 60 de milioane de dolari de la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre

Împrumutul va permite Alro să-şi realizeze programul de investiţii pe 2016 concentrat pe creşterea eficienţei operaţiunilor sale, reducerea dependenţei energetice şi îmbunătăţirii competitivităţii.

‘BSTDB continuă să îşi sprijine ţările membre în actualul context global de creştere redusă. În linie cu strategia băncii vizând creşterea portofoliului în România, suntem încântaţi să ajutăm Alro să îşi implementeze ambiţiosul program de investiţii într-un moment dificil. Mai mult, finanţarea noastră va contribui la extinderea Alro şi va ajuta compania să creeze noi locuri de muncă în România’, a declarat preşedintele BSTDB, Ihsan Ugur Delikanli.

‘Creditul pe care l-am obţinut de la BSTDB va sprijini programul nostru de continuare a investiţilor în tehnologie modernă, creşterea capacităţii de producţie şi a calităţii produselor noastre. Este important ca în perioadele turbulente de pe piaţă, instituţiile financiare internaţionale, precum BSTDB şi altele, să intervină ca factor suplimentar de stabilizare’, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie de la Alro, Marian Nastase.

Creditul acordat Alro are o maturitate de şapte ani, iar compania a garantat acest credit cu mai multe active fixe şi ipoteci. Firma de avocaţi Zamfirescu, Racoti & Partners a fost consilierul juridic al companiei.

România este membru fondator al BSTDB, alături de celelalte state membre ale Cooperării Economice la Marea Neagră (CEMN), respectiv Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Republica Elenă, Moldova, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. Acordul de înfiinţare al băncii a fost semnat la 30 decembrie 1994 şi ratificat ulterior de Parlament prin Legea nr. 67/1996. România deţine în prezent 280.000 de acţiuni în valoare de 322 milioane de euro, respectiv 14% din capitalul subscris şi vărsat şi 9,34% din capitalul autorizat al BSTDB.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. În postarea cu acest mesaj apare......
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania în care au fost ucişi trei soldaţi americani
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a minimalizat duminică relatările conform cărora entităţi chineze ar fi furnizat Teheranului ...