Alstom investește peste 50 de milioane de euro într-un depou de mentenanță a trenurilor la București. Grindeanu: Mi-aș dori să vină prima garnitură la sfârșitul acestui an

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis luni că își dorește ca reprezentanții Alstom să se țină de cuvânt și să livreze până la sfârșitul anului primul tren din cele 37 comandate prin ARF. Tot luni, Alstom a transmis un comunicat de presă în care anunță investiție de peste 50 de milioane de euro în înființarea unui depou în București, pentru mentenanța noilor trenuri electrice de călători Coradia Stream.