Altex, liderul pieței electroIT, pregătește un showroom în zona unde Vastint ar putea construi 10.000 de apartamente

Cometex, divizia imobiliară a grupului Altex, pregătește construcția unui showroom dar și spații de birouri în zona de nord a Bucureștiului, acolo unde Vastint, care are același acționar cu IKEA, deține un teren pe care se pot construi 10.000 de apartamente. Retailerul vrea să replice modelul de magazin pe care îl deschide în Voluntari până la finele acestei luni.
Andrada Ghira - mar, 14 mai 2024, 22:07
Altex, liderul pieței electroIT, pregătește un showroom în zona unde Vastint ar putea construi 10.000 de apartamente

Planurile pentru noua construcție sunt în fază incipientă și se lucrează la obținerea Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Pe două terenuri din Șoseaua Odăi, care au o suprafață totală de peste 18.000 de mp se dorește construcția unei clădiri comerciale de tip showroom înaltă de trei etaje, potrivit informațiilor Economica.net. Imobilul va avea și service auto, spații de birouri, dar și un drive-thru.

Contactați de Economica.net, reprezentanți ai companiei au spus că e prea devreme pentru a oferi mai multe detalii despre viitorul proiect al companiei.

În zona respectivă, Vastint, care are același acționar ca și IKEA, are de aproape zece ani un teren de 47 de hectare, potrivit pentru construcția a 10.000 de noi locuințe.

Anul acesta, Altex ar urma să ianugureze o unitate similară, tot pe trei nivele, în Voluntari. Aceasta se va deschide până la finele acestei luni, fiind un concept nou gândit de companie inclusiv pentru a oferi clienților posibilitatea de a testa produse.

Retailerul se concentrează pe proiecte construite de la zero, iar cele mai eficiente unități sunt cele cu suprafețe de aproximativ 2.500 de mp.

„Tendința este ponderarea magazinelor în proprietate să fie cât mai mare, pentru că putem oferi clienților o experiență mai bună, putem asigura o parcare proprie, o structură a magazinului mai flexibilă. Rețeaua noastră se structurează în funcție de nevoile clienților și de dimensiunea bazei de clienți din localitățile respective. Scopul final este să oferim clientului o locație unde putem să livrăm toate serviciile și la calitatea pe care o promitem. Cele mai eficiente magazine sunt cele de aproximativ 2.500 de mp, din punct de vedere business, dar sunt (eficiente – n.red.) și locații cu suprafață mai mare, de 4.500 de mp”, spunea în toamna anului trecut pentru Economica.net, Raul Filip, director de achiziţii la Altex România.

Rețea de centre comerciale construite pentru Altex

Potrivit acestuia, experiența fizică atrage clientul care dobândește încredere de a cumpăra online, dar compania se va extinde și cu livrarea în lockere în zonele unde compania Altex nu este prezentă cu magazine fizice și doar pentru anumite categorii de produse.

Cometex a inaugurat al  12-lea parc comercial din rețeaua proprie la finele lunii aprilie, la Vălenii de Munte.

Cele 11 parcuri din portofoliul Cometex se află în orașele: Brașov, Dej, Deva, Giurgiu, Hunedoara, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Satu Mare, Turnu Măgurele, Huși și Vatra Dornei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 253 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 253 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 253,36 de milioane de lei, respectiv 48,36......
Banca Mondială avertizează că reluarea războiului din Orientul Mijlociu va lovi direct în creșterea economiei globale
Banca Mondială avertizează că reluarea războiului din Orientul Mijlociu va lovi direct în creșterea economiei globale
Escaladarea ostilităţilor între Statele Unite şi Iran ar putea provoca o nouă creştere a inflaţiei, ar putea duce ...
Grupul de navigație TTS a finalizat lucrările la extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța, în urma unei investiții de 23 de milioane de euro
Grupul de navigație TTS a finalizat lucrările la extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța, în urma unei investiții ...
TTS (Transport Trade Services) S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a finalizat ...
Trump amenință să lovească poduri și centrale din Iran la fiecare navă atacată în Strâmtoarea Ormuz
Trump amenință să lovească poduri și centrale din Iran la fiecare navă atacată în Strâmtoarea Ormuz
La fiecare navă atacată în Strâmtoarea Ormuz, în centrul tensiunilor între Teheran şi Washington, SUA vor replica ...