Alţi aproximativ 45 de angajaţi ai CFR Călători, ridicaţi şi duşi la audieri la Parchetul Braşov

Alţi 45 de angajaţi ai CFR Călători suspectaţi de fapte de corupţie au fost ridicaţi de anchetatori, marţi, de la regionalele Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi, urmând să fie duşi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov, în timp ce 35 de salariaţi CFR reţinuţi cu o zi în urmă sunt duşi la instanţă
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 09:23
Alţi aproximativ 45 de angajaţi ai CFR Călători, ridicaţi şi duşi la audieri la Parchetul Braşov

Marţi dimineaţă, anchetatorii au ridicat, în baza unor mandate de aducere, aproximativ 20 de controlori, şefi de tren sau inspectori de la regionala CFR Călători Bucureşti, în timp ce de la Craiova au fost ridicaţi şi duşi cu maşinile la audieri zece angajaţi – şefi de tren, controlori şi un inspector.

De asemenea, au fost ridicaţi pentru a fi duşi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov şi angajaţi de la regionalele CFR Călători din Iaşi şi Braşov.

În acelaşi timp, 35 din cei 43 de angajaţi CFR Călători audiaţi luni la Parchetul Tribunalului Braşov au fost reţinuţi şi au fost duşi, marţi dimineaţă, la Tribunalul Braşov, cu propunerea de arestare preventivă pentru luare şi dare de mită, asociere în vederea săvârşririi de infracţiuni şi divulgare de informaţii.

Luni, la sediul Parchetului Tribunalului Braşov au fost audiaţi 43 de angajaţi ai CFR de la regionalele Bucureşti, Braşov şi Cluj, după ce în 25 octombrie a fost audiat primul lot de 81 de persoane. Ulterior, 70 de angajaţi din primul lot au primit mandate de reţinere, însă Tribunalul Braşov a decis cercetarea acestora în libertate.

„Persoanele audiate astăzi (n.r. – luni) la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov îndeplinesc funcţiile de inspectori de specialitate (supracontrol) în cadrul Regionalei SNTFC CFR Călători SA Bucureşti (trei persoane), Braşov (cinci persoane) şi Cluj (o persoană). Persoanele care îndeplinesc această calitate sunt suspectate a fi comis infracţiunile de luare de mită în formă continuată de la partidele de tren (conductori şi şefi de tren) pe care le controlau şi de la care primeau diverse sume de bani, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor lor de control şi al anunţării controalelor planificate asupra partidelor de tren, toate aceste acţiuni fiind comise în vederea sprijinirii activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate”, se preciza într-un comunicat transmis, luni, de Parchetul Tribunalului Braşov.

Inspectorii de specialitate de la Regionala Bucureşti sunt suspectaţi şi de instigare la abuz în serviciu deoarece aceştia determinau partida de tren să nu trateze corespunzător călătorii frauduloşi. De asemenea, aceştia, având acces la informaţii nedestinate publicităţii privind controalele care se făceau pe anumite rute, controale ce vizau identificarea şi tratarea potrivit legii a călătorilor frauduloşi, anunţau partidele de tren (şefi de tren şi conductori de tren) cu privire la efectuarea acestora, în scopul sprijinirii grupării infracţionale, astfel încât să nu se ajungă la deconspirarea activităţilor lor şi pentru a asigura folosul material rezultat din aceste activităţi.

„Din cercetările făcute în cauză a rezultat că astfel de fapte săvârşite de personalul din cadrul SNTFC CFR Călători SA au o frecvenţă cu totul deosebită reprezentând un fenomen generalizat de corupţie în sânul societăţii comerciale naţionale, în legătură cu activităţile de verificare a documentelor de călătorie, până în vârful ierarhiei profesionale din structura respectivă a societăţii. Cercetările vizează peste două sute de persoane angajaţi ai societăţii, având calitatea de personal de tren (conductori şi şefi tren), inspectori şi revizori de specialitate din cadrul Revizoratului General Siguranţa Circulaţiei, astfel cum rezultă din următoarea ierarhie profesională: revizor general, revizor, revizori regionali şi inspectori”, menţioneză anchetatorii.

Din cercetările procurorilor în acest dosar, care au început în luna martie 2011, s-a stabilit că, pornind de la conductorii de tren şi până la revizorii de specialitate, se lucra mână în mână, „fiecare conjugându-şi eforturile cu alţi suspecţi, în combinaţii diferite, în funcţie de circumstanţe”.

În acest sens, angajaţii CFR foloseau un limbaj comun cu anumite elemente de argou, precum „a cârji”, „chiori”, „colet”, „a încărca trenul”, „a sta cu mortul pe tine” sau „tren bun”.

Traducerea cuvintelor folosite de angajaţii CFR este: „a cârji (cârjeală, cârjă)” – pretinderea sau primirea de bani de la călătorii frauduloşi în scopul de a le permite acestora călătoria cu trenul (cârjeală – activitatea); „chior/-i – călător/-i fraudulos/-şi care nu deţin/-e documente de călătorie; „colet/-e (pachet/-e) – călători frauduloşi cărora personalul de tren le permite călătoria frauduloasă la cererea propriilor organe de control; „a încărca trenul” – activitatea infracţională de a permite călătoria frauduloasă a cât mai multor călători frauduloşi; „a (nu) sta cu mortul (cu banii) pe tine” – a (nu) avea asupra propriei persoane sumele de bani provenite de la călătorii frauduloşi existând riscul de fi descoperit.

De asemenea, „tren bun (tren puternic)” reprezintă un tren cu care se deplasează, în mod constant, mulţi călători frauduloşi şi de la care se pot obţine în acest mod sume de bani considerabile.

Transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor, iar mai departe, la Bucureşti, banii erau predaţi prin intermediul chioşcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord, unde lucrau şi rude ale angajaţilor CFR Călători, potrivit anchetatorilor.

În cauză s-au înregistrat, până în acest moment al procesului, cheltuieli judiciare de peste 100.000 de lei (un miliard de lei vechi).

Cercetările au fost declanşate ca urmare a sesizării din oficiu din partea Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov din cadrul Direcţiei Poliţiei Transporturi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, vizând circa 200 de persoane, potrivit sursei citate.

Prejudiciul în acest caz este estimat la aproximativ 200 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...