Alumil a încheiat anul trecut cu afaceri de 118,1 milioane de lei, în creștere cu 8,3% față de 2022, în contextul unei piețe dificile

29 02. 2024
Alumil_2023

Rezultatele sunt importante în contextul în care volumul lucrărilor de construcții, la clădirile rezidențiale, a scăzut cu 6,6%, iar la cele nerezidențiale a crescut cu doar 2,3%, în 2023, comparativ cu anul anterior, arată INS. Compania anunță că va lansa în 2024 pe piața locală noi produse și continuă investițiile în digitalizare.

„Vorbim despre al cincilea an consecutiv de creștere a companiei. Diversitatea și calitatea produselor, dar și efortul continuu de a oferi cele mai bune soluții tehnice, operaționale și financiare clienților au contribuit decisiv ȋn consolidarea poziției de lider pe piața sistemelor de aluminiu. Ȋn paralel cu ȋmbunătățirea experienței clienților, ne concentrăm și pe dezvoltarea culturii organizaționale, pe motivarea și implicarea angajaților și extinderea și fidelizarea portofoliului de colaboratori. Ȋn același timp, continuăm acțiunile de responsabilitate socială și de mediu”, a declarat Marius Ioniță, director general Alumil Rom Industry.

Compania a lansat deja o a doua ediție a programului de loialitate Alumilia, precum și platforma MyWindows, care permite beneficiarilor finali să interacționeze mai simplu cu partenerii Alumil în procesul de cerere de oferte. Complementar, Alumil va iniția anul acesta o serie de ateliere gratuite destinate specialiștilor: arhitecți, proiectanți și ingineri, care abordează subiecte specifice despre industria profilelor de aluminiu.

 

Alumil investește în sisteme cu eficiență energetică crescută

O prioritate pentru Alumil, în 2024, o reprezintă și introducerea de noi produse cu performanțe superioare pe piața locală.

„Acordăm o atenție deosebită sistemelor cu eficiență energetică crescută, capabile să răspundă atât cerințelor pieței, cât și reglementărilor în vigoare. Vorbim inclusiv despre sisteme certificate pentru case pasive. Portofoliul de produse Alumil se va extinde anul acesta cu o nouă categorie de produse: sistemele din aluminiu rezistente la foc, certificate de laboratoare avizate din Europa, care îndeplinesc majoritatea specificațiilor întâlnite în proiecte”, a mai precizat Marius Ioniță.

O altă noutate o reprezintă și gama de produse Outdoor, care oferă soluții pentru pergole bioclimatice, sisteme de împrejmuire și balustrade etc.

Și anul acesta compania acordă o atenție sporită programelor de responsabilitate socială corporativă. În conformitate cu strategia anunțată la nivel de grup, Alumil Rom Industry și-a extins constant inițiativele pe zona de sustenabilitate. În 2023, compania a dezvoltat activitățile de reciclare: prin creșterea cantităților colectate, dar și prin organizarea de cursuri pentru angajați – a participat la programe de împădurire, precum și la mai multe acțiuni umanitare.

Alumil Rom Industry SA este, începând din 1997, subsidiară a grupului Alumil Aluminium Industry S.A.. Grupul, care deține 12 fabrici în șase țări, este unul din liderii europeni în materie de extrudare aluminiu. Unitățile sunt specializate în design-ul și producția sistemelor arhitecturale de aluminiu, acoperind toate tipurile de aplicații cunoscute în acest domeniu.