Am așteptări mari de la Titus Corlățean, ca președinte al PSD – Constantin Toma, primar Buzău

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, marți, că are așteptări mari de la fostul ministru de Externe Titus Corlățean, care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat (PSD), edilul arătând că actuala echipă nu mai este credibilă, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 12 aug. 2025, 13:10
Am așteptări mari de la Titus Corlățean, ca președinte al PSD - Constantin Toma, primar Buzău
Constantin Toma a precizat că are semnale de susținere pentru senatorul Titus Corlățean din mai multe județe, inclusiv de la primari ai unor comune din județul Buzău.

„Personal am așteptări foarte mari. Sunt o mulțime de colegi care îl susținem, din toate județele României, actuala echipă de conducere nu mai este deloc credibilă, practic face rău și partidului, face rău și țării, pentru faptul că nu mai sunt în stare să livreze nimic pentru a recăpăta încrederea membrilor de partid și a simpatizanților PSD”, a declarat primarul Constantin Toma la sfârșitul ședinței Consiliului Local Municipal Buzău.

Actuala situație a României este pusă pe seama PSD și PNL, iar viitorul președinte al social-democraților, apreciază primarul orașului, ar trebui să susțină politici și reforme de redresare a economiei.

„Așteptarea este să se țină congres și la acest congres să avem o majoritate care să voteze echipa care va fi condusă de Titus Corlățean. Deocamdată ar trebui susținute reformele care sunt pe tapet acum, pentru că după acest dezmăț realizat de această echipă din conducerea PSD, împreună cu cei de la PNL, am ajuns în această situație groaznică, în sensul în care avem de acoperit o gaură de peste 30 de miliarde de euro. Au luat decizii proaste care s-au văzut și la vot. Regula este peste tot în această lume democratică – pierzi alegerile o dată, schimbi partidul. S-au pierdut practic patru rânduri de alegeri, pentru că acel 22% obținut la parlamentare înseamnă tot o înfrângere, pentru că, chiar dacă ai avut cele mai multe voturi, ai cel mai prost vot din istorie”, a subliniat Toma.

Senatorul PSD Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, și-a anunțat candidatura la șefia PSD la congresul care va avea loc în toamnă.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...