Amazon a devenit cea mai valoroasă companie de pe Wall Street

Amazon a devenit pentru scurt timp cea mai valoroasă companie de pe Wall Street în cursul şedinţei bursiere de luni, la câteva zile după ce Microsoft a detronat liderul Apple, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 04 dec. 2018, 06:58
Amazon a devenit cea mai valoroasă companie de pe Wall Street

La Bursa de la New York, acţiunile Amazon au urcat cu 4,7% astfel încât capitalizarea bursieră a companiei americane a urcat la 865 de miliarde de dolari, în timp ce titlurile Apple au înregistrat un avans de 2,1%, iar capitalizarea bursieră a grupului informatic american s-a situat la 864,8 miliarde de dolari.

Microsoft, a cărei capitalizare bursieră a depăşit-o vineri pe cea a Apple, pentru prima dată în ultimii opt ani, a înregistrat o creştere a acţiunilor de 0,9%, astfel încât capitalizarea sa bursieră a rămas la 859 de miliarde de dolari.

Indicii bursieri au crescut luni pe plan global, după ce preşedintele american, Donald Trump, şi cel chinez, Xi Jinping, au declarat sâmbătă că au ajuns la un armistiţiu în războiul lor comercial, SUA urmând să suspende, timp de 90 de zile, intrarea în vigoare a unui nou set de taxe vamale pentru importurile chineze, urmând ca acest răgaz să fie folosit pentru a da o şansă negocierilor.

În august, Apple a deveni prima companie listată din SUA a cărei capitalizare bursieră a depăşit pragul de 1.000 de miliarde de dolari. În ultimele luni preţul acţiunilor a scăzut, după ce grupul informatic american a avertizat că vânzările în sezonul sărbătorilor de iarnă vor fi probabil sub aşteptările analiştilor de pe Wall Street, directorul general Tim Cook dând vina pe încetinirea de pe pieţele emergente şi costurile fluctuaţiilor valutare.

Apple se aşteaptă la venituri între 89 şi 93 de miliarde de dolari în trimestrul patru din 2018, în timp ce analiştii estimau 93 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ingka Group, cel mai mare francizat al grupului suedez IKEA și compania care operează lanțul de trei magazine de mobilier din România, are planuri de a-și continua activitatea în sectorul......
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut insolvenţa
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut ...
Varta Microbattery reuşeşte să obţină cea mai mare profitabilitate netă în 2025, la 11 ani de când a intrat în ţara ...
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacţii care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, ...
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Gruparea yemenită Houthi a afirmat vineri că blocada sa maritimă împotriva Arabiei Saudite nu urmăreşte să închidă ...