Amazon a făcut prima sa livrare cu o dronă

Compania americană de comerţ online Amazon a anunţat că a efectuat prima livrare a unui colet prin intermediul unei drone, potrivit unui fişier video publicat miercuri pe pagina sa de Internet, informează AFP.
Economica.net - mie, 14 dec. 2016, 16:50
Amazon a făcut prima sa livrare cu o dronă

Într-un mesaj pe Twitter, directorul general de la Amazon, Jeff Bezos, a precizat că livrarea a durat 13 minute şi a constat într-un modul de recepţie de televiziune în sistem streaming ‘Fire TV’ şi o pungă de floricele de porumb.

Amazon a precizat că această primă livrare experimentală a avut loc în data de 7 decembrie în regiunea Cambridge, din Marea Britanie. Serviciul, denumit ‘Amazon Prime Air’, ar urma să fie dezvoltat şi în alte regiuni ale ţării după acest prim test în condiţii reale.

Marea Britanie a devenit prima ţară în care Amazon poată să îşi testeze sistemul de livrare cu drone după ce guvernul de la Londra a ridicat restricţiile cu privire la zborul acestor dispozitive. Prototipul de dronă prezentat de Amazon poate decola şi ateriza vertical şi poate zbura pe o distanţă de până la zece mile (16 kilometri) la o altitudine de 400 de picioare (aproximativ 130 de metri). Tehnologia a fost concepută să livreze colete cu o greutate de până la 2,27 kilograme pentru zboruri de maximum 30 de minute.

Însă Amazon nu este singura companie care lucrează la o astfel de tehnologie. Alphabet, firma mamă a Google, a anunţat în luna august că va colabora cu Agenţia americană a aviaţiei civile (FAA) în cadrul unui proiect denumit ‘Wing’. De asemenea, Wal Mart, cea mai mare companie americană de distribuţie clasică, a anunţat că intenţionează să livreze anumite produse prin intermediul dronelor.

Cu toate acestea, prima livrare cu dronă în SUA a fost efectuată în luna iulie de lanţul de magazine de proximitate ‘7-Eleven’, care a transportat astfel un sandwich şi o cafea în regiunea Reno (Nevada). Legislaţia care să permită livrarea cu drone în SUA este încă în stadiul de elaborare şi trebuie finalizată de FAA.

Te-ar mai putea interesa și
Mobile Distribution, compania cade deține platforma Un-Doi, obține de la BNR autorizarea ca instituție de plată și pregătește extinderea serviciilor sale
Mobile Distribution, compania cade deține platforma Un-Doi, obține de la BNR autorizarea ca instituție de plată și pregătește ...
Mobile Distribution, compania care operează platforma Un-Doi, soluție pentru plata facturilor, taxelor, serviciilor digitale și de utilități, anunță că a obținut autorizarea din partea......
ANOFM anunță că peste 30.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național
ANOFM anunță că peste 30.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național
Angajatorii din România oferă 30.628 de locuri de muncă la nivel naţional, iar alte 365 de posturi sunt disponibile în ...
Sindicatul Poștei Române cere Guvernului, și în special MEDAT, să se abțină să voteze în AGA proiecte de impact asupra companiei, în condițiile în care Executivul este unul demis
Sindicatul Poștei Române cere Guvernului, și în special MEDAT, să se abțină să voteze în AGA proiecte de impact ...
Sindicatul Lucrătorilor Poștali a transmis astăzi un comunicat de presă avertizează că un Guvern interimar nu poate ...
BCE cere creditorilor să majoreze investiţiile în securitate cibernetică
BCE cere creditorilor să majoreze investiţiile în securitate cibernetică
Creditorii din zona euro trebuie să investească mai mult în securitate cibernetică pentru a ţine sub control noile modele ...