Amazon vrea să investească în OpenAI

Amazon.com Inc este în discuţii pentru a investi în OpenAI, într-un potenţial acord care ar putea evalua firma de inteligenţă artificială (AI) la peste 500 miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - mie, 17 dec. 2025, 14:06
Amazon vrea să investească în OpenAI

Amazon ar putea investi aproximativ 10 miliarde de dolari în OpenAI, dar discuţiile dintre cele două firme sunt „extrem de fluide”, susţin sursele.

Potenţialul acord scoate în evidenţă cererea continuă de putere de calcul pentru inteligenţa artificială, companiile încercând să construiască sisteme care să rivalizeze sau să depăşească inteligenţa umană, scrie Agerpres.

Firme cum ar fi Nvidia şi Oracle au semnat acorduri AI în valoare de câteva miliarde de dolari cu OpenAI anul acesta. De asemenea, OpenAI a încheiat în noiembrie un acord de 38 miliarde de dolari pentru a achiziţiona servicii de cloud de la Amazon. Totuşi, investitorii sunt vigilenţi, în contextul indiciilor că cererea pentru AI se diminuează sau cheltuielile masive nu duc la rezultatele anticipate.

Discuţiile dintre Amazon şi OpenAI vin într-un moment în care gigantul AI pregăteşte o Ofertă Publică Iniţială (IPO), care ar putea evalua compania până la 1.000 miliarde de dolari, anunţa Reuters în octombrie.

Abordarea scoate în evidenţă capacitatea OpenAI de a-şi extinde parteneriatele, lăsând în urmă intenţiile iniţiale de a fi o organizaţie nonprofit şi stabilind un acord cu Microsoft, susţin sursele.

Microsoft deţine o participaţie de 27% în OpenAI şi şi-a asigurat dreptul exclusiv de a vinde modelele OpenAI către clienţii săi de pe segmentul de cloud.

OpenAI, Amazon şi Microsoft nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

Şi compania Walt Disney anunţa săptămâna trecută că va investi un miliard de dolari în gigantul american al inteligenţei artificiale OpenAI şi va permite startup-ului să folosească personajele din francizele Star Wars, Pixar şi Marvel în Sora, un model de generare de videoclipuri şi imagini creat de OpenAI, un acord crucial care ar putea reconfigura modul în care Hollywood-ul creează conţinut.

Parteneriatul reprezintă un pas esenţial în adoptarea de către Hollywood a inteligenţei artificiale generative, în pofida temerilor din industrie privind impactul AI asupra locurilor de muncă creative şi drepturilor de proprietate intelectuală.

Ca parte a acordului, Sora şi ChatGPT Images ar urma să înceapă, la cererea fanilor, generarea de videoclipuri folosind personaje Disney din 2026.

Companiile vor folosi modelele OpenAI’s pentru a construi produse, instrumente şi experienţe noi pentru clienţi, inclusiv pentru abonaţii postului Disney+. Prin acordul cu OpenAI, o selecţie de videoclipuri făcute de utilizatori va fi disponibilă pentru vizionare pe platforma Disney+.

De asemenea, ChatGPT va fi folosit de angajaţi, au anunţat companiile.

OpenAI, al cărei chatbot ChatGPT revendică circa 700 de milioane de utilizatori săptămânal, este considerat unul dintre liderii mondiali în domeniul inteligenţei artificiale.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a depășit 52 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a depășit 52 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis mixt ultima şedinţă a săptămânii, iar schimburile au depăşit 52,44 de milioane de lei (10,28 de milioane de euro), transmite Agerpres....
Ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto respinge solicitările Bruzelles-ului de reducere a consumului de combustibili și cere revenirea pe piață a gazelor și petrolului din Rusia
Ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto respinge solicitările Bruzelles-ului de reducere a consumului de combustibili ...
Comisarul pentru energie al Uniunii Europene le cere europenilor să lucreze de acasă, să conducă mai puţin, să folosească ...
Fiscul francez a găsit lipsă 271 de milioane de euro în dosarul „Panama Papers”, bani care trebuie recuperați
Fiscul francez a găsit lipsă 271 de milioane de euro în dosarul „Panama Papers”, bani care trebuie recuperați
Fiscul francez a anunţat vineri că o diferenţă de 271 de milioane de euro trebuie să fie recuperată în procedurile ...
Autostrada Transilvania: Interes mare pentru lotul cu cel mai lung tunel de autostradă din România. 11 oferte pentru supervizarea lucrărilor
Autostrada Transilvania: Interes mare pentru lotul cu cel mai lung tunel de autostradă din România. 11 oferte pentru supervizarea ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit 11 oferte pentru supervizarea lucrărilor ...