Ambalajele pentru care nu se percepe garanția de 50 de bani vor putea fi comercializate până la finalul anului, cu șase luni mai mult

19 03. 2024
SGR Auchan - 3 octombrie (7)

Guvernul mai vrea să dea producătorilor de băuturi și comercianților încă șase luni pentru a scăpa de stocurile de produse în ambalaje pentru care nu se percepe garanția de 50 de bani, potrivit unui proiect de HG aflat în dezbatere publică.

Astfel, dacă HG va fi aprobat, băuturile în ambalaje fără marcajul SGR, nepurtătoare de garanție, vor putea fi vândute până la data de 31 decembrie 2024.

„Stocurile prevăzute la alin. (5) pot fi introduse pe piață, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 31 decembrie 2024, dată după care introducerea acestora pe piața națională, respectiv comercializarea lor este interzisă.” , potrivit proiectului.

Potrivit legislației aflate acum în vigoare, stocurile de băuturi pot fi introduse pe piaţă, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 30 iunie 2024, dată după care introducerea acestora pe piaţa naţională, respectiv comercializarea lor este interzisă.

Citește și