Ambasada Italiei, încrezătoare în implicarea instituţiilor române în conflictul dintre Diana Şoşoacă și jurnaliștii italieni

Ambasada Italiei la Bucureşti a precizat că ia act de anchetele în curs şi este încrezătoare în implicarea instituţiilor române pentru a face lumină cu privire la conflictul recent dintre senatoarea Diana Şoşoacă şi o echipă de jurnalişti italieni.
AGERPRES - vin, 17 dec. 2021, 18:33
Ambasada Italiei, încrezătoare în implicarea instituţiilor române în conflictul dintre Diana Şoşoacă și jurnaliștii italieni

„Referitor la evenimentul în care au fost implicate corespondenta RAI Lucia Goracci şi echipa acesteia în ziua de 10 decembrie la Bucureşti, Ambasada Italiei în România exprimă aprecierea sa faţă de declaraţiile făcute de partea română, la cel mai înalt nivel instituţional, de condamnare a agresiunii suferite de jurnalistă şi echipa de televiziune şi de apărare a rolului ziariştilor şi a libertăţii de informare”, arată misiunea diplomatică.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că incidentul este unul ‘absolut regretabil’ şi că autorităţile competente trebuie să verifice ce s-a întâmplat şi cum s-a intervenit.

„Solicit această verificare la sânge, pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident, care este absolut regretabil şi, ca să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil”, a spus şeful statului.

Şi premierul Nicolae Ciucă consideră că este „inacceptabil” acel conflict şi respinge categoric „manifestarea diferenţelor de opinii prin violenţă”, adăugând că acest caz „trebuie clarificat în regim de urgenţă”.

Pe 10 septembrie, senatoarea Diana Şoşoacă a acordat un interviu unei echipe de televiziune din Italia la cabinetul său de avocatură. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, la un moment dat, jurnaliştii au intenţionat să părăsească cabinetul, context în care Şoşoacă ar fi închis uşa, ar fi sunat la 112 şi nu i-ar mai fi lăsat să plece până la sosirea poliţiştilor.

Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a precizat că, în cele patru minute de când senatoarea a sunat la 112 şi până la sosirea poliţiştilor, între jurnalişti şi Şoşoacă au avut loc mai multe discuţii în contradictoriu, iar scandalul a continuat şi după sosirea oamenilor legii.

„Soţul apelantei l-ar fi împins şi l-ar fi prins cu mâna de gât pe un agent de Poliţie şi, totodată, ar fi lovit-o şi pe jurnalista din Italia. Imediat după intervenţie, jurnaliştii ar fi ieşit pe scara blocului, iar conflictul a fost aplanat”, a arătat Drăgan.

Dumitru Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei, este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub control judiciar, pentru ultraj.

Diana Şoşoacă s-a deplasat, alături de soţul său, la secţia de Poliţie unde se aflau şi jurnaliştii italieni şi a spus că depune plângere penală împotriva acestora pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, că este posibil să-i fi sustras documente care se aflau în birou şi că aveau droguri asupra lor.

„Conform procedurilor legale în vigoare, poliţiştii aveau obligaţia şi au efectuat un control corporal sumar, precum şi al bagajelor, în urma căruia nu au fost identificate bunurile sesizate ca fiind sustrase şi nici substanţe interzise, aşadar acuzaţiile erau nefondate”, a explicat Georgian Drăgan.

Te-ar mai putea interesa și
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Într-un moment în care industria românească de gaming continuă să se maturizeze și să atragă tot mai multe proiecte internaționale, Nexus Gaming, unul dintre cele mai importante ecosisteme......
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, ...
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...