Ambasada Românei la Kiev s-a redeschis astăzi

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a anunțat că ambasada României la Kiev și-a reluat activitatea începând de astăzi.
Ion Dobreanu - S, 14 mai 2022, 13:19
Ambasada Românei la Kiev s-a redeschis astăzi

„Mă bucur să anunț că începând de astăzi Ambasada României la Kiev și-a reluat activitatea. România este pe deplin alături de partenerul său Ucraina în lupta sa curajoasă pentru libertate!”, a scris ministrul pe pagina sa de Twitter.

România a suspendat activitatea Ambasadei de la Kiev în data de 26 februarie, la trei zile de la începerea războiului din Ucraina, iar personalul a fost repatriat.

Aurescu va participa, în perioada 14-15 mai 2022, la reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele membre NATO, care se va desfășura la Berlin. Este a patra întâlnire a miniștrilor de externe din statele NATO în cursul acestui an, două având caracter extraordinar (7 ianuarie și 4 martie) și o a treia formală, aflată pe calendarul anual de reuniuni (6-7 aprilie – ).

Potrivit MAE, discuțiile vor viza teme de actualitate și interes sporit pentru Alianță, cu accent pe deciziile anticipate pentru Summitul NATO, în special în ceea ce privește Noul Concept Strategic al NATO, politica NATO a „Ușilor Deschise”, implicațiile agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei asupra securității euroatlantice și, pe acest fond, adaptarea consistentă a posturii NATO de descurajare și apărare.

Aliații vor avea și un schimb de opinii aplicat cu miniștrii de externe din Finlanda și Suedia, doi dintre cei mai apropiați parteneri ai NATO, și asupra perspectivelor celor două state de a se alătura Alianței.

La acestă întâlnire, Bogdan Aurescu va reitera susținerea României pentru politica NATO a „Ușilor Deschise” și va saluta intenția Finlandei și a Suediei de a se alătura Alianței, în vederea consolidării securității euroatlantice. Totodată, șeful diplomației române va sublinia, cu prilejul reuniunii, evaluările României privind consecințele pe termen lung ale agresiunii ruse asupra securității euroatlantice şi a arhitecturii de securitate europene, precum și importanța continuării, de o manieră susținută, a procesului de consolidare pe termen lung a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul Trăilă-Bolojan. Secretarul general adjunct al Guvernului a demisionat – Ce a declarat (FOTO)
Scandalul Trăilă-Bolojan. Secretarul general adjunct al Guvernului a demisionat – Ce a declarat (FOTO)
Secretarul general adjunct al Guvernului Cristina Trăilă a anunţat, pe Facebook, că a prezentat demisia premierului Bolojan şi a precizat că este "total nevinovată" şi că "scandalul mediatic......
Inginerie românească pentru spitalele din Japonia. GlobalLogic și Hitachi au dezvoltat o platformă integrată de management
Inginerie românească pentru spitalele din Japonia. GlobalLogic și Hitachi au dezvoltat o platformă integrată de management
Echipa GlobalLogic din România și Hitachi Information & Telecommunication Engineering au dezvoltat o platformă integrată ...
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun cel puţin şapte avioane Airbus A330 MRTT pentru realimentare şi transport, ...
Uniunea Europeană se măreşte – CE analizează noi propuneri pentru reformarea extinderii
Uniunea Europeană se măreşte – CE analizează noi propuneri pentru reformarea extinderii
Comisarul european pentru extindere Marta Kos a prezentat marţi în Croaţia patru domenii de dezbatere privind reformarea ...