Ambasadorul României în Cipru s-a întâlnit cu ministrul Justiției din această țară. Discuțiile au cuprins și subiectul extrădării milirdarului israelian Beny Steinmetz

Ambasadorul României în Cipru, Dan Mihalache, s-a întâlnit, marţi, cu ministrul justiţiei şi ordinii publice din Cipru, Anna Koukkides Procopiou.
AGERPRES - mar, 05 sept. 2023, 21:13
Ambasadorul României în Cipru s-a întâlnit cu ministrul Justiției din această țară. Discuțiile au cuprins și subiectul extrădării milirdarului israelian Beny Steinmetz

„Am avut o întâlnire foarte bună astăzi cu vechea mea prietenă, Anna Koukkides Procopiou, în calitatea sa de ministru al justiţiei şi ordinii publice din Cipru. Anna Koukkides Procopiou, este unul dintre cei mai buni analişti politici pe care i-am cunoscut. Am discutat de data aceasta nu despre geopolitică, ci despre subiecte de interes comun şi modalităţi de consolidare a cooperării noastre bilaterale în cadrul UE”, a precizat ambasadorul într-o postare pe Facekook, transmite Agerpres.

Întrebat de Agerpres dacă pe agenda întâlnirii cu ministrul cipriot a figurat şi tema extrădării cetăţeanului israelian Beny Steinmetz, reţinut în Cipru pe un mandat de arestare european emis în România, ambasadorul român a confirmat.

„Ministerul Justiţiei (din România – n.r.) va furniza autorităţilor cipriote documentaţia privind condiţiile de detenţie din România, condiţii care îndeplinesc standardele europene”, a declarat Dan Mihalache.

În decembrie 2020, Beny Steinmetz a fost condamnat definitiv la cinci ani închisoare cu executare în dosarul ‘Ferma Băneasa’, care se referă la restituiri ilegale de terenuri, alături de un alt afacerist israelian, Tal Silberstein (5 ani), de Remus Truică (7 ani), Paul al României (3 ani şi 4 luni), jurnalistul Dan Andronic (3 ani de închisoare cu suspendare).

Paul al României a reuşit să fugă din ţară înainte de pronunţarea sentinţei, iar pe numele afaceriştilor Tal Silberstein şi Beny Steinmetz au fost emise mandate europene de arestare.

Pe 3 septembrie, surse judiciare au precizat că, după ce a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Larnaca din Cipru, autorităţile au demarat procedura de predare către România a israelianului Beny Steinmetz, urmărit internaţional pentru a executa o pedeapsă de 5 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”.

Biroul de presă al IGPR a informat că pe 31 august, în urma cooperării realizate prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească – IGPR, un bărbat de 67 de ani, cetăţean israelian, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Larnaca din Cipru.

„Acesta era căutat, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare, emis la data de 12 ianuarie 2021, de Curtea de Apel Braşov”, a informat IGPR.

El era condamnat la cinci ani de închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat, având drept scop dobândirea întregii averi revendicate de un bărbat, în temeiul legilor speciale de retrocedare, prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, respectiv oferire de bani/bunuri persoanelor cu influenţa asupra funcţionarilor publici, în scopul determinării acestora să acţioneze potrivit scopului grupului, instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv traficarea influenţei asupra funcţionarilor publici.

„Cel în cauză a fost arestat, urmând a fi derulată procedura de predare către România”, a precizat IGPR.

Beny Steinmetz mai are o condamnare de cinci ani închisoare cu executare, aplicată în luna ianuarie de un tribunal din Elveţia, el fiind găsit vinovat că a mituit o serie de funcţionari publici pentru a obţine licenţe de minerit în Guineea.

Sursa foto: Facebook.com/danmihalache.amb

Te-ar mai putea interesa și
China depăşeşte Japonia în topul ţărilor creditoare. Ce naţiune a devenit lider
China depăşeşte Japonia în topul ţărilor creditoare. Ce naţiune a devenit lider
China a trecut înaintea Japoniei, care a pierdut în 2025 poziţia de a doua cea mai mare naţiune creditoare din lume, deşi activele sale externe au atins un nou record, transmite Bloomberg. ...
Ieftinire majoră a motorinei în stațiile Rompetrol, azi. Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina
Ieftinire majoră a motorinei în stațiile Rompetrol, azi. Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a ieftinit considerabil în dimineața zilei de ...
Pîslaru: Nerespectarea vechii Legi a salarizării bugetarilor a condus la costuri obţinute în instanţă în valoare de 7,14 miliarde de lei
Pîslaru: Nerespectarea vechii Legi a salarizării bugetarilor a condus la costuri obţinute în instanţă în valoare de ...
Nerespectarea integrală a vechii Legi a salarizării unice în domeniul bugetar a condus la costuri semnificative obţinute ...
Ferrari a prezentat Luce, primul său supercar 100% electric, creat de designerul iPhone
Ferrari a prezentat Luce, primul său supercar 100% electric, creat de designerul iPhone
Ferrari a prezentat primul său vehicul complet electric, modelul Luce, dezvăluind un fastback cu patru uși și un design ...