Ambasadorul rus în Statele Unite a murit „brusc”

11 11. 2026
darciev

„Conducerea şi personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristaţi să anunţe decesul brusc, survenit pe 11 noiembrie (…), al lui Aleksandr Nikitici Darciev”, se arată într-un comunicat al ministerului, în care Darciev este menţionat ca „un diplomat eminent, un lider experimentat, un bun prieten şi un mentor”, dar şi „un specialist strălucit în Statele Unite”.

Aleksandr Darciev a preluat postul de ambasador la Washington în martie 2025, în plină apropiere între cele două ţări iniţiată de către preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump, în special în privinţa Ucrainei.

Anterior, fusese numit în 2021 în funcţia de director al Departamentului America de Nord din cadrul Ministerului de Externe, fiind însărcinat, la începutul anului 2025, cu întreaga zonă a Atlanticului de Nord (Regatul Unit, Irlanda, Canada şi Statele Unite).

Aleksandr Darciev era fiul unui diplomat, fost consilier al ambasadei ruse în Ungaria, Nikita Darciev, şi şi-a început carieră diplomatică în anii 1990, potrivit EFE.

A lucrat vreme îndelungată la ambasada Rusiei din SUA, iar în perioada 2014 – 2021 a fost ambasador în Canada.

El l-a înlocuit la Washington pe Anatoli Antonov, care lăsase vacantă funcţia de ambasador începând din octombrie 2024, în plin conflict între Moscova şi administraţia preşedintelui democrat Joe Biden din cauza războiului din Ucraina, declanşat în 2022.