Ambasadorul Rusiei la Londra califică drept ‘ilegale’ sancţiunile Occidentului la adresa ţării sale

Economica.net
24 07. 2014
posol_b_68226100

‘Sancţiunile occidentale împotriva Rusiei sunt ilegale, neraţionale şi contraproductive’, a denunţat ambasadorul rus Aleksandr Iakovenko, în cadrul unei conferinţe de presă de la Londra.

Potrivit lui Iakovenko, ‘Rusia nu furnizează arme autorităţilor de fapt (separatiştilor) din estul Ucrainei’. ‘Nu a fost prezentată nicio dovadă în acest sens’, a spus ambasadorul.

Iakovenko a subliniat că Rusia ‘consideră orice nouă sancţiune împotriva sa şi orice presiune politică drept dovadă evidentă că partenerii occidentali nu pot să-şi argumenteze acuzaţiile şi vor să disimuleze cauzele reale ale tragediei întâmplate cu zborul MH17’.

Ambasadorul rus a îndemnat Occidentul să aştepte rezultatele anchetei pe marginea prăbuşirii avionului malaezian, la 17 iulie, în estul Ucrainei, catastrofă soldată cu moartea de 298 de oameni.

Uniunea Europeană (UE) a decis joi să-şi înăsprească sancţiunile ţintite împotriva Rusiei, adăugând pe lista neagră alte 15 persoane şi 18 entităţi, acuzate că i-ar susţine pe separatiştii din estul Ucrainei. Lista ar urma să fie făcută publică până la sfârşitul săptămânii.