Ambasadorul SUA merge în Transcarpatia, la graniţă cu România, unde se ascund militanţi ai grupării Sectorul de Dreapta

Economica.net
20 07. 2015
ucraina_45678876543234567_69008300_86023900

‘Mâine, 21 iulie, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în Ucraina, Geoffrey R. Pyatt, va efectua o vizită în Transcarpatia’, indică publicaţia menţionată, citată de Agerpres. Cu această ocazie, diplomatul american va avea o întâlnire cu liderii regiunii şi autorităţile din Ujgorod.

Ambasadorului SUA în Ucraina îi va fi prezentată poziţia autorităţilor locale cu privire la situaţia din regiune, unde militanţi înarmaţi ai grupării radicale Sectorul de Dreapta se ascund de o săptămână în pădurile din regiune, după ce au intrat în conflict cu autorităţile.

Militanţii, care şi-au împărţit controlul în Transcarpatia, trebuie să ajungă la închisoare, a declarat duminică seara preşedintele Petro Poroşenko, într-un interviu pentru postul ICTV, comentând cu privire la conflictul armat din Mukacevo din 11-12 iulie, în care au fost implicate forţe ale poliţiei locale, militanţi ai Sectorului de Dreapta (Pravîi Sektor) şi gărzile personale ale unui om politic din zonă.

‘Clanurile, care şi-au împărţit Transcarpatia şi au creat o ameninţare la adresa autorităţilor de stat, ignorându-le, trebuie să primească pedepsele meritate şi să ajungă la închisoare’, a reiterat Poroşenko, care a trimis trupe speciale şi Garda Naţională pentru a calma situaţia în cadrul unei operaţiuni speciale, dar nu ‘antiteroriste’, după cum a ţinut să sublinieze duminică o purtătoare de cuvânt a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

‘La Mukacevo situaţia era absolut nesănătoasă. Cum se face că săptămâni întregi militanţi înarmaţi cu lansatoare de grenade şi mitraliere cutreieră sate şi oraşe, iar poliţia nu face nimic şi nu este în stare să reacţioneze pentru a proteja cetăţenii?’, a afirmat preşedintele ucrainean.

Fostul jurnalist Mustafa Naiem, în prezent deputat din partea Blocului Petro Poroşenko, consideră că ‘afacerile cu ţigări de contrabandă sunt singurul motiv” al acestei stări conflictuale din Transcarpatia.