AmCham România consideră măsurile fiscale anunțate ca fiind inopinate și cu efecte asupra încrederii investitorilor

Oficialii Camerei de Comerț Americane în România (AmCham) își exprimă îngrijorarea față de măsurile fiscale anunțate de către Guvern în mod inopinat, dar și față de termenul imediat de implementare a acestora. Aplicarea lor din 1 ianuarie 2025 va pune mediul de afaceri într-o situație dificilă și va afecta suplimentar predictibilitatea economică și încrederea investitorilor.
Robert Stan - lun, 30 dec. 2024, 14:25
AmCham România consideră măsurile fiscale anunțate ca fiind inopinate și cu efecte asupra încrederii investitorilor

În ultimii cinci ani, AmCham a semnalat în mod sistematic deprecierea indicatorilor macroeconomici, riscurile asociate și nevoia unor măsuri de substanță care să restabilească echilibrul fiscal și să sprijine creșterea economică. Din păcate, semnalele mediului de afaceri nu au fost urmate de măsuri adecvate, ceea ce a contribuit la adâncirea dezechilibrelor bugetare.

Realitatea și experiența dovedesc că soluțiile sustenabile trebuie să vină dintr-un proces transparent de consultare cu toate părțile implicate și dintr-un angajament ferm pentru reforme structurale care să susțină creșterea economică și atragerea de investiții.

Suplimentar, în ultima perioadă, „observăm suprapunerea semnelor unei crize economice globale, cu situația internă atipică, factori care amplifică gradul de incertitudine resimțit la nivelul companiilor din Romania, indiferent de industria, dimensiunea sau originea acestora.
Deși necesitatea unor măsuri corective este bine cunoscută, maniera de adoptare a recentelor măsuri fiscale – din scurt, fără consultare și fără analize de impact riguroase – generează un climat de incertitudine economică și riscă să descurajeze investițiile esențiale pentru o creștere economică sustenabilă”, notează AmCham.

Camera de Comerț Americană notează și că „adițional, constatăm cu îngrijorare că, pe partea de cheltuieli publice, se adoptă preponderent măsuri de limitare a creșterii acestora, fără a include inițiative de substanță pentru eficientizarea cheltuielilor și implementarea unor reforme administrative esențiale. Fără un efort concertat pentru optimizarea cheltuielilor și modernizarea administrației, România nu poate depăși impasul bugetar în care se regăsește”.

AmCham România reiterează importanța dialogului transparent și a predictibilității în procesul decizional, ca premise pentru consolidarea încrederii mediului de afaceri, pentru atragerea de investiții pe termen lung și pentru identificarea celor mai bune soluții.

Camera de Comerț Americană în România – AmCham Romania este cea mai reprezentativă asociație de afaceri, recunoscută pentru facilitarea unui dialog public privat consistent pe marginea agendei economice și pentru contribuția la întărirea relațiilor economice dintre România și Statele Unite.

Cu peste 30 de ani de prezență în România, AmCham reunește în prezent peste 570 de companii americane, internaționale și românești cu investiții cumulate de peste USD 30 mld în România.

Companiile membre AmCham asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă și generează o cifră de afaceri cumulată de peste 65 miliarde EUR. Fiecare 1 million de EUR suplimentar la cifra de afaceri creează alte 10 locuri de muncă în economie.

Te-ar mai putea interesa și
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ 200.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari per navă în ultimele luni,......
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ ...
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...