Amendă uriaşă pentru gigantul chinez Temu de la Comisia Europeană. Care a fost motivul sancţiunii

28 05. 2026
temu 5467563425

„Compania nu a reuşit să identifice, să analizeze şi să evalueze cu promptitudine riscurile sistemice ale produselor ilegale oferite pe platforma sa şi prejudiciile rezultate pentru consumatorii din Uniunea Europeană”, a concluzionat Executivul comunitar, la finalul unei anchete demarate în luna octombrie 2024, scrie Agerpres.

Potrivit Comisiei Europene, Temu şi-a încălcat astfel obligaţiile de protecţie a consumatorilor, impuse marilor platforme online prin Regulamentul privind serviciile digitale (DSA).

„Temu este un jucător foarte important pe piaţa europeană, cu 130 de milioane de utilizatori. Aşadar, atunci când vinde produse interzise, acestea ajung în mâinile unui număr mare de europeni”, a declarat reporterilor vicepreşedintele Comisiei pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie, Henna Virkkunen.

Pentru a dovedi această încălcare, Bruxelles-ul s-a bazat în special pe achiziţiile efectuate de propriile echipe, care s-au prezentat drept clienţi obişnuiţi. Operaţiunea a demonstrat că „un procent foarte mare de încărcătoare comandate nu au trecut testele de siguranţă de bază”.

Şi mai rău, o proporţie mare de jucării pentru bebeluşi testate în aceleaşi condiţii au prezentat „riscuri de siguranţă medii spre ridicate”, cum ar fi riscuri de sufocare sau niveluri de substanţe chimice nocive care depăşesc limitele permise.

Aceste constatări, subliniază Bruxelles-ul, au fost coroborate de investigaţii efectuate de autorităţile naţionale şi alte asociaţii de consumatori.

Cu toate acestea, valoarea amenzii anunţată joi este cu mult sub maximumul permis de DSA, care este de 6% din cifra de afaceri anuală totală a companiei-mamă, PDD Holdings. Anul trecut, PDD Holdings a generat venituri de 53 de miliarde de euro.

Aceasta este doar a doua amendă emisă de Bruxelles în temeiul DSA de la adoptarea acestei legi puternice în 2022, după amenda de 120 de milioane de euro impusă X, reţeaua socială a lui Elon Musk, la sfârşitul anului 2025.

Temu trebuie să prezinte Comisiei, până la 28 august 2026, un plan de acţiune menit să îl aducă în conformitate cu DSA, în caz contrar putând fi sancţionat cu amenzi periodice.

Această sancţiune împotriva lui Temu a venit în ajunul unei dezbateri în cadrul Comisiei privind relaţiile UE-China, într-un moment în care blocul comunitar a intensificat măsurile în ultimele luni pentru a-şi proteja piaţa de concurenţa chineză, adesea considerată neloială.