Ameninţare militară reală pentru Ucraina dinspre Transnistria – Serviciul ucrainean al frontierei de stat

Economica.net
29 05. 2015
transnistria_tanc_33505700_95158500

‘Situaţia pe secţiunea moldo-ucraineană a frontierei este complicată, în special în partea sa centrală sau pe aşa-numitul segment transnistrean’, a indicat oficialul ucrainean.

Există o ameninţare în plan militar din partea Transnistriei, a reiterat Viktor Nazarenko, potrivit căruia segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene ridică ‘probleme de securitate a frontierei’.

Tensiunile în zonă au crescut după ce Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a denunţat la 21 mai acordul cu Rusia privind dreptul de tranzit al trupelor ruseşti spre Transnistria pe teritoriul ucrainean, scrie Agerpres.

În consecinţă, soldaţii ruşi nu se mai pot deplasa în unităţi militare spre Transnistria, ci doar individual prin aeroportul din Chişinău. Unii experţi moldoveni estimează că, în astfel de condiţii, trupele ruse sunt capabile să-şi execute misiunea în stânga Nistrului încă cinci-şase ani.

Mai mulţi militari ruşi care se deplasau în Transnistria nu au mai fost însă lăsaţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova pe fondul crizei din Ucraina. Presa de la Moscova a invocat circa 100 de cazuri în acest sens între octombrie 2014 şi mai 2015.

Serviciul de presă al Poliţiei de Frontieră al Republicii Moldova a specificat pentru Jurnal de Chişinău că, de la începutul anului 2015, a fost refuzat accesul pe teritoriul republicii pentru circa 40 de ‘persoane’, deopotrivă civili şi militari ruşi.

Cel mai recent caz datează din 28 mai, când un militar rus a fost întors din drum pe aeroportul din Chişinău.

La 26 mai, Ministerul rus de Externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, Eduard Melnic, pentru a protesta în legătură cu refuzarea accesului, ‘fără nicio explicaţie’, pe teritoriul Republicii Moldova, pentru diferite categorii de cetăţeni ai Federaţiei Ruse.

Într-un comunicat al MAE rus se menţionează că, într-o serie de cazuri, a fost refuzat accesul militarilor ruşi care fac parte din contingentul rus de menţinere a păcii din regiunea transnistreană. ‘Acest fapt pune serios în dificultate îndeplinirea de către aceştia a misiunii de asigurare a păcii şi liniştii pe Nistru’, conform textului citat de Jurnal de Chişinău.

Serviciul de presă al Ministerului de Externe moldovean a declarat că autorităţile Republicii Moldova ‘interacţionează’ cu partea rusă pentru ca ‘rotaţia militarilor ruşi, care fac parte din contingentul de menţinere a păcii, să fie efectuată în baza unui mecanism prestabilit, ce prevede notificarea din timp a sosirii acestora pe teritoriul Moldovei şi să asigure monitorizarea circulaţiei personalului militar’.

În stânga Nistrului staţionează un contingent rus de menţinere a păcii, al cărui număr este de circa 400 de militari, precum şi Unitatea militară nr. 13962 sau Grupul operativ al trupelor ruse (GOTR) de aproximativ 1.000 de militari. Grupul operativ asigură paza depozitelor de muniţii rămase de la Armata a 14-a la Colbasna.