Amenzi de 715.200 lei pentru operatori economici din industria agroalimentară, în octombrie – ANSVSA

17 11. 2021
ansvsa_85439900

Acţiunile de verificare au fost efectuate la nivel naţional şi au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP), scrie Agerpres.

Ca urmare a neregulilor constatate şi încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi s-au aplicat 86 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 715.200 de lei.

Potrivit sursei citate, în urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de disfuncţionalităţi, dintre care: neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie (neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie, lipsa vestiarului pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie, neefectuarea operaţiunilor de DDD în condiţiile legislaţiei specifice domeniului alimentar; neconformităţi privind întreţinerea şi igiena echipamentului de protecţie sanitară a personalului muncitor); neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP, neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător); neconformităţi privind personalul muncitor (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, lipsa echipamentului de protecţie, neatestarea stării de sănătate a personalului); alte tipuri de neconformităţi: desfăşurarea de activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, comercializare, neinformarea autorităţilor competente despre procedura de retragere a produselor neconforme de pe piaţă, neîndeplinirea dispoziţiei oficiale privind distrugerea).

De asemenea, în timpul controalelor efectuate la unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control pentru anul 2021, urmărindu-se conformitatea produselor alimentarea, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţele interzise în alimente. În plus, s-au prelevat probe în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente şi de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară.

Controalele inspectorilor sanitari-veterinari şi pentru siguranţa alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală se realizează în baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2021 şi vizează operatorii din industria alimentară care îşi desfăşoară activitatea în domenii, precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume – fructe.

ANSVSA precizează că acţiunile de control se concentrează, în principal, pe prevenţie şi consilierea operatorilor din industria alimentară, iar sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.