Amenzi de peste trei milioane de lei în doar câteva zile, după acțiuni de cântărire a vehiculelor de marfă

Ministrul Transporturilor Ciprian Șerban anunță miercuri că, în doar câteva zile de la solicitarea sa, inspectorii ISCTR au verificat peste 2.500 de vehicule de marfă în cadrul unei acțiuni intensive de control prin cântărire, dar și alte abateri de la lege desfășurată în teren.
Ion Dobreanu - mie, 16 iul. 2025, 19:04
Amenzi de peste trei milioane de lei în doar câteva zile, după acțiuni de cântărire a vehiculelor de marfă

Ciprian Șerban prezentă și niște cifre:
– 2.556 vehicule controlate
– peste 3 milioane lei – valoarea totală a amenzilor pentru 384 sancțiuni aplicate pentru încălcarea dispozițiilor OG nr. 43/1997, HG nr. 1317/2023 și HG nr. 1373/2008
– 149 de imobilizări
– 310.000 lei – sancțiuni pentru încălcări ale dispozițiilor legale referitoare la furnizarea de bunuri divizibile

„Nu vom închide ochii la ilegalități. Cei care încalcă legea trebuie să știe că statul veghează! Susțin ferm aceste controale și voi cere intensificarea lor în toată țara. Transportul rutier trebuie să fie corect, legal și sigur pentru toți”, conchide Șerban.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
Electrica informează acționarii și investitorii că s-a semnat astăzi contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, pe motoare termice......
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ce au finalizat reviziile (CFR Călători)
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală de tip R9 pentru 40 dintre cele 50 de automotoare Siemens Desiro ...
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia a plasat luni pe orbită un satelit militar la bordul unei rachete purtătoare Soiuz-2.1b, a anunţat Ministerul Apărării ...
Fondul de investiții românesc Underline Ventures a investit 2,7 milioane de dolari într-un startup ucrainean de AI fizică
Fondul de investiții românesc Underline Ventures a investit 2,7 milioane de dolari într-un startup ucrainean de AI fizică
Embedd, startup-ul care dezvoltă infrastructură pentru inteligență artificială fizică (physical AI), a atras 2,7 milioane ...