Amenzi de 443.6000 de lei aplicate în prima săptămână de activitate a Comandamentului Sezon Estival

Inspectorii care activează în cadrul "Comandamentului Sezon Estival 2022" au dat amenzi de 443.600 lei lei în prima săptămâna de activitate, în urma unor acţiuni de control la 200 de unităţi de alimentaţie publică, conform unui comunicat remis, sâmbătă, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
AGERPRES - D, 03 iul. 2022, 10:46
Amenzi de 443.6000 de lei aplicate în prima săptămână de activitate a Comandamentului Sezon Estival

„Inspectorii care activează în cadrul ‘Comandamentului Sezon Estival 2022’, în prima săptămână de activitate, au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral. (…) Medicii veterinari din cadrul ‘Comandamentului Sezon Estival 2022’ desfăşoară acţiuni de control oficial în toate staţiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului cu atribuţii de control”, se menţionează în comunicat.

Cu prilejul acestor controale, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au oferit şi consiliere operatorilor economici verificaţi.

Conform ANSVSA, pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 443.600 de lei.

De asemenea, a fost confiscată şi o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare.

În urma controalelor, s-au stabilit termene de remediere ale neconformităţilor constatate si termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora.

Pintre principalele nereguli constatate sunt: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare.

Totodată, echipele de control au constatat condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie, precum şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

În cadrul Comandamentului, în perioada 27 iunie – 21 august, echipe de control alcătuite din 40 de inspectori delegaţi din cadrul altor Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene acţionează, alături de colegii din Serviciul de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale din Constanţa, potrivit ANSVSA.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...