Mama tuturor agențiilor statului caută șefi. S-a semnat contractul cu firma de recrutare pentru conducerea AMEPIP

ARC Consulting, o companie antreprenorială românească specializată în diagnoză organizațională, consultanță în management și servicii de recrutare pentru manageri și membri ai consiliilor de administrație, anunță semnarea unui contract de consultanță pentru recrutarea și selecția board-ului AMEPIP, în valoare de 81.000 lei (circa 16.000 euro) plus TVA, potrivit unui comunicat de presă.
Economica.net - J, 09 ian. 2025, 10:45
Mama tuturor agențiilor statului caută șefi. S-a semnat contractul cu firma de recrutare pentru conducerea AMEPIP

”Contractul are o durată ceva mai mare decât pare la prima vedere și vom asigura și o perioadă de garanție, așa cum este normal în astfel de acorduri. Fiind o achiziție făcută prin SEAP, valoarea contractului este publică și este de 81.000 lei plus TVA, preț care include atât asistarea Comisiei pentru recrutarea și selecția președintelui și a vicepreședinților AMEPIP, precum și costurile din perioada de garanție”, a declarat Elena Căprar, HR Business Partner al ARC Consulting.

Condițiile necesare pentru a candida la funcția de președinte sau vicepreședinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) sunt menționate în HG 617/2023, privind organizarea și funcționarea acestei instituții de stat. Este vorba despre condiții generale: cetățenia română, o stare bună de sănătate sau cunoașterea unei limbi de circulație internațională, dar și despre condiții specifice, cum ar fi vechimea de cel puțin 10 ani de experiență profesională în domeniul economic sau financiar, management sau juridic, dintre care cel puțin șapte ani în funcții de conducere executivă, în societăți cu capital privat, în întreprinderi publice sau în funcții de conducere în administrația publică, perioadă în care candidatul a exercitat atribuții de conducere sau supraveghere asupra unor întreprinderi publice.

”În cadrul proiectului cu AMEPIP avem două obiective. Primul este să arătăm că putem acorda suport profesionist, de calitate, pentru recrutare și selecție la orice nivel. Apoi, ținem foarte mult la corectitudinea procesului, pentru a sprijini Comisia de selecție în propunerea celor mai potriviți candidați astfel încât să evităm o nouă situație neplăcută în relația cu oficialii Comisiei Europene. În calitate de expert independent, asistăm Comisia constituită conform normelor legale și ne îndeplinim sarcinile stipulate în aceleași norme și în contract”, a mai spus HR Business Partner-ul ARC Consulting.

”Avem un calendar asumat la semnarea contractului, în elaborarea căruia s-a ținut cont de toate prevederile legale și de necesitatea ca întreg procesul să fie transparent. Desigur, Comisia de recrutare și selecție are rolul principal, iar noi intenționăm să respectăm aceste termene”, a detaliat Elena Căprar.

Procedurile de recrutare și selecție vor fi realizate de Comisia numită conform legii în acest sens. ARC Consulting, în calitate de expert independent, va asista Comisia și va derula, conform prevederilor legale, activități precum elaborarea metodologiei de selecție, elaborarea anunțurilor, a criteriilor de evaluare, a planului de interviu etc..

”Comisia Europeană ne cere să fim atenți la respectarea legislației românești, iar criteriile legate de experiența necesară candidaților pentru pozițiile de președinte și vicepreședinți sunt stipulate în norma legală și nu este loc de interpretare. Apartenența politică a candidaților nu este trecută la avantajele sau dezavantajele ce pot fi asociate cu un candidat. Odată ce sunt întrunite condițiile de eligibilitate, orice persoană poate intra în fazele următoare de evaluare și selecție”, a adăugat HR Business Partner-ul ARC Consulting.

La jumătatea anului trecut, președintele Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup, vicepreședinții Ciprian Hojda și Victor Moraru și-au înaintat demisiile. “Cei trei membri ai conducerii AMEPIP au luat această decizie atât pentru a menține relația de credibilitate între Guvernul României și instituțiile europene, cât și pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență de către Comisia Europeană”, a arătat atunci Guvernul, care a spus și că un nou proces de selecție va fi organizat pentru alegerea și numirea unei noi conduceri.

Demisiile au survenit după ce Comisia Europeană a cerut Guvernului explicații despre cum a fost decisă conducerea AMEPIP, în condițiile în care au apărut suspiciuni legate de selecție, care nu ar fi fost suficient de transparenta, iar cei aleși nu ar fi îndeplinit toate condițiile.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...