Americanii ne dau aproape un milion de dolari pentru proiectul Transgaz de extindere a gazoductelor

Agenţia Americană pentru Comerţ şi Dezvoltare (USTDA) a acordat o finanţare nerambursabilă în valoare de 956.000 de dolari pentru susţinerea proiectului Transgaz de extindere a gazoductelor.
Economica.net - vin, 25 sept. 2015, 07:22
Americanii ne dau aproape un milion de dolari pentru proiectul Transgaz de extindere a gazoductelor

Potrivit unui comunicat al USTDA, acordul de finanţare a fost semnat, joi, de ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, şi de directorul general al Transgaz, Petru Ion Văduva.

‘Finanţarea va permite efectuarea unui studiu de fezabilitate în vederea îmbunătăţirii şi confirmării proiectului tehnic şi specificaţiilor economice şi financiare pentru construirea porţiunii româneşti a proiectelor gazoductului Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BHRA) şi conductei Ţărmul Mării Negre – Podişor’, se spune în comunicat.

Conform sursei citate, proiectele sunt un element necesar pentru creşterea capacităţii gazoductului şi a presiunii în sistemul de transport al gazelor naturale şi, în cele din urmă, a securităţii energetice în regiune. Prin modernizarea şi construcţia de noi gazoducte, Transgaz intenţionează să distribuie noile resurse de gaze naturale preconizate a se obţine din Marea Neagră şi să desfăşoare comerţ bidirecţional cu gaze naturale cu ţările învecinate.

Finanţarea acordată Transgaz este urmarea unei misiuni comerciale în SUA, sponsorizate de USTDA în 2013, la care au participat 17 oameni de afaceri şi reprezentanţi ai instituţiilor româneşti. ‘Vizita a demonstrat complexitatea tehnologiilor upstream americane de producţie a petrolului şi gazelor naturale, a practicilor şi reglementărilor menite să ajute părţile interesate din România să planifice dezvoltarea resurselor maritime din Marea Neagră’, precizează comunicatul.

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a apreciat că modificările propuse la Sistemul Naţional de Transport al gazelor naturale vor facilita creşterea comerţului bilateral şi vor sprijini securitatea energetică în regiune.

Prezent la ceremonia de semnare a acordului Grant Agreement, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, a reiterat necesitatea investiţiilor în sistemul energetic naţional, România dorind să conteze în următorii ani pe pieţele din regiune, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis joi AGERPRES.

‘Este un pas foarte important în parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, mai ales că, prin aprobarea acestei finanţări, Statele Unite validează importanţa proiectelor regionale’, a declarat ministrul Tudose.

La ceremonia de semnare au mai participat ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Andrei Dominic Gerea, ambasadorul Mihnea Constantinescu, reprezentant special pentru securitate energetică al Guvernului României, şi adjunctul şefului Misiunii Diplomatice a SUA, Dean Thompson.

Transgaz Mediaş, societate deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în proporţie de 58,5%, a demarat procedura de accesare a finanţării nerambursabile în valoare de 956.000 dolari din partea Agenţiei de Comerţ şi Dezvoltare din SUA (USTDA), în cursul anului trecut. Analiza preliminară a viabilităţii proiectelor a fost făcută de consultanţii USTDA, având la bază studiile de pre-fezabilitate elaborate de Transgaz.

La sfârşitul lunii august, USTDA a anunţat aprobarea grantului, urmând ca după semnarea acordului de finanţare să fie selectat contractorul american responsabil de evaluarea, validarea şi îmbunătăţirea studiului de fezabilitate. Termenul estimativ pentru finalizarea studiului de fezabilitate este 30 aprilie 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Noi explozii în Dubai, Abu Dhabi, Doha şi Manama. Bahrain anunţă un mort în atacurile iraniene
Noi explozii în Dubai, Abu Dhabi, Doha şi Manama. Bahrain anunţă un mort în atacurile iraniene
Bahrainul a anunţat luni că o persoană a fost ucisă în atacurile iraniene împotriva vecinilor săi din Golf, ca răspuns la loviturile aeriene americano-israeliene, în timp ce noi explozii......
FOTO O nouă fabrică s-a deschis în România. Investiție de peste 20 de milioane de euro
FOTO O nouă fabrică s-a deschis în România. Investiție de peste 20 de milioane de euro
TeraSteel, producător de panouri termoizolante, a inaugurat o fabrică că de panouri sandwich de la Lehliu Gară, lângă ...
Israelul atacă Hezbollah în Liban. 31 de morţi şi 149 de răniţi potrivit unui prim bilanţ
Israelul atacă Hezbollah în Liban. 31 de morţi şi 149 de răniţi potrivit unui prim bilanţ
Armata israeliană a declarat că a început un nou val de atacuri aeriene care vizează grupul Hezbollah în Liban după ...
35 de curse spre Orientul Mijlociu au fost anulate azi de pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni
35 de curse spre Orientul Mijlociu au fost anulate azi de pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni
35 de curse aeriene de la București spre destinații din Orientul Mijlociu au fost anulate astăzi, 2 martie, ca urmare ...