Americanii de la Harris Associates a preluat o participaţie în Thyssenkrupp

Economica.net
23 10. 2018
p3699681a189114974_21735300

Într-un document remis Bursei din Frankfurt, Harris a informat că a acumulat participaţia în data de 15 octombrie. Cei mai mari acţionari ai Thyssenkrupp rămân Alfried Krupp von Bohlen şi Halbach Foundation, care controlează o participaţie de 21%.

Recent a fost semnat acordul final mult-aşteptat privind înfiinţarea unei societăţi mixte între ThyssenKrupp AG şi gigantul indian Tata Steel, cea mai importantă schimbare din industria europeană a oţelului din ultima decadă. Însă unii acţionari cheie ai ThyssenKrupp susţin că acordul nu este suficient de favorabil pentru grupul german, iar conducerea ar fi trebui să obţină un acord mai bun.

În iulie, Consiliul de Supervizare al ThyssenKrupp AG a acceptat demisia directorului general Heinrich Hiesinger. Ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie, Guido Kerkhoff, Oliver Burkhard şi Donatus Kaufmann, vor conduce deocamdată compania, a informat ThyssenKrupp.

Acţionarii activişti Cevian (cu o participaţie de 18%) şi Elliott (cu o participaţie de sub 3%) au criticat performanţa înregistrată de Thyssenkrupp sub conducerea lui Hiesinger, acţiunile înregistrând un declin de 28% de când acesta a preluat mandatul, în ianuarie 2011.

Grupul ThyssenKrupp este prezent şi în România prin toate cele cinci divizii ale sale, respectiv metalurgie, auto, ascensoare, bunuri industriale şi servicii