Americanii susţin în proporţie zdrobitoare politica externă şi de securitate naţională a lui Obama

Alegătorii americani susţin, cu o majoritate zdrobitoare, politica externă şi de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama, în special folosirea avioanelor fără pilot şi strategia sa în Afganistan, potrivit unui sondaj publicat miercuri.
Economica.net - J, 09 feb. 2012, 07:28

Obama, care a autorizat un raid al forţelor speciale americane ce a condus la moartea lui Osama ben Laden la 1 mai în Pakistan, inspiră mai multă încredere alegătorilor în privinţa acestor subiecte decât republicanul cel mai bine plasat pentru a-şi disputa Casa Alba peste nouă luni, Mitt Romney , arată un sondaj al Washington Post şi ABC.

Nu mai puţin de 83 de persoane intervievate afirmă că susţin folosirea de către Obama a avioanelor fără pilot împotriva suspecţilor de terorism, o metodă ilegală în opinia unor grupuri pentru apărarea drepturilor omului.

Obama a recunoscut pentru prima dată la 30 ianuarie existenţa unui astfel de program împotriva Al-Qaida în Pakistan, care a provocat între 1.717 şi 2.680 de morţi în ultimii opt ani, potrivit „New America Foundation”, un grup de reflecţie din Washington.

În acelaşi timp, 78 la sută dintre americanii chestionaţi afirmă că aprobă strategia de retragere din Afganistan adoptată de Obama şi criticată de republicani, în special de Romney.

În timp ce republicanii au încercat la precedentele alegeri prezidenţiale să profite de ascendentul asupra democraţilor acuzându-i de slăbiciune în materie de securitate, 56 la sută dintre persoanele chestionate susţin că au încredere în Obama pentru a lupta împotriva terorismului şi numai 36 la sută îşi declară încrederea în Romney.

În acelaşi timp, 56 la sută dintre respondenţi susţin politica externă a lui Obama, iar 37 la sută au încredere în fostul guvernator de Massachusetts.

Cota de încredere generală a lui Obama, potrivit acestui sondaj, a crescut la 50 la sută, un nivel record în ultimul an, la care a contribuit şi scăderea recentă a ratei şomajului. Dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc astăzi, preşedintele în exerciţiu ar obţine 51 la sută din voturi, iar Romney 45 la sută.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...