Americanii trimit în Marea Neagră distrugătorul Donald Cook, dotat cu sisteme Aegis

Economica.net
03 04. 2014
uss_donald_cook_81647200

USS Donald Cook, cu baza la Rota, în Spania, ar urma să ajungă în Marea Neagră, orientativ, săptămâna viitoare, a indicat un responsabil de la Pentagon.

Se aşteaptă ca acesta să ia parte la exerciţiile comune cu nave din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice în Marea Neagră şi să viziteze cu această ocazie câteva porturi.

Nu se precizează cât de mult va rămâne USS Donald Cook în Marea Neagră.

Un purtător de cuvânt al Ministerului american al Apărării, colonelul Steve Warren, a confirmat că marina americană va trimite în câteva zile un distrugător în Marea Neagră ‘pentru a-i asigura pe aliaţii SUA de angajamentul nostru în regiune’.

Mai devreme, SUA au anunţat că vor prelungi staţionarea distrugătorului USS Truxtun în Marea Neagră, unde vor disloca de asemenea ‘resurse suplimentare’, după cum a relatat agenţia de presă RIA Novosti.

Rusia a cerut joi, prin vocea ministrului său de externe Serghei Lavrov, respectarea strictă a prevederilor Convenţiei de la Montreux, care limitează tonajul şi durata prezenţei navelor de război ale altor ţări decât cele riverane Mării Negre. Aceste demersuri survin pe fondul situaţiei apărute după anexarea Crimeii de către Rusia la mijlocul lunii martie, o decizie a Moscovei care a generat cea mai gravă criză între Est şi Vest de la încheierea războiului rece.