Americanii vor să vândă Kuwaitului rachete Patriot în valoare de 4,2 miliarde de dolari

Pentagonul a anunţat miercuri că intenţionează să încheie cu autorităţile din Kuwait un contract în valoare de 4,2 milioane de dolari vizând dotarea emiratului cu 60 de rachete Patriot antirachetă de tip PAC-3 care să îi permită consolidarea apărării sale antirachetă faţă de Iran, relatează AFP.
Economica.net - J, 26 iul. 2012, 05:01
Americanii vor să vândă Kuwaitului rachete Patriot în valoare de 4,2 miliarde de dolari

Agenţia de Cooperare pentru Apărare şi Securitate (DSCA), însărcinată cu vânzarea de armament american în străinătate în cadrul Pentagonului, a notificat Congresului această posibilă vânzare pe data de 20 iulie, anunţă DSCA într-un comunicat postat pe site.

Congresul are la dispoziţie 30 de zile să formuleze eventuale obiecţii, în caz contrar contractul urmând să fie încheiat după acest termen.

Proiectul vânzării vizează 60 de rachete de tip Patriot de nouă generaţie (PAC-3), 20 de lansatoare, patru radare, staţii de control şi formarea necesară în vederea operării lor şi piese de schimb, a precizat DSCA.

„Kuwaitul va utiliza echipamentul şi rachetele PAC-3 pentru ameliorarea capacităţilor sale de apărare antirachetă, consolidarea apărării teritoriului şi descurajarea ameninţările regionale”, motivează Agenţia.

La începutul lui aprilie, în cadrul unui forum la care au participat Statele Unite şi cele şase ţări membre ale Consiliului de Cooperare în Golf (Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Oman, Qatar şi Kuwait), secretarul de Stat american Hillary Clinton a declarat că doreşte instaurarea unei cooperări multilaterale în materie de apărare, în special printr-un scut antirachetă care să asigure apărarea faţă de Iran.

Membrii GCC, opuşi Iranului, sunt clienţi importanţi ai industriei americane de armament.

Kuwaitul dispune deja de rachetele Patriot. În 1992 emiratul a achiziţionat 210 astfel de rachete din generaţia precedentă şi 25 de lansatoare, iar în 2007 şi-a suplimentat arsenalul cu încă 80 de rachete, potrivit Serviciului de Cercetări al Congresului (CRS).

Te-ar mai putea interesa și
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă de Arabia Saudită amenință cu represalii
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă ...
Cel puţin trei membri ai forţelor guvernamentale yemenite şi doi civili au fost ucişi vineri în noi atacuri ale rebelilor Houthi într-o provincie bogată în petrol, a doua zi după cele mai......
S-a adoptat legea prin care, în caz extrem, se poate limita sau chiar opri alimentarea cu energie electrică. Cum funcționează măsurile de siguranță
S-a adoptat legea prin care, în caz extrem, se poate limita sau chiar opri alimentarea cu energie electrică. Cum funcționează ...
Astăzi, în ședința extraordinară a Guvernului României, a fost adoptată „Hotărârea privind adoptarea unor măsuri ...
Sindicatul „MIPE Normalitate”: Ministerul susține în mod oficial modificarea salarizării personalului instituției, dar această măsură nu se regăsește în proiectul Legii salarizării
Sindicatul „MIPE Normalitate”: Ministerul susține în mod oficial modificarea salarizării personalului instituției, ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) susţine modificarea salarizării personalului care gestionează ...
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât, vineri, prelungirea cu încă 30 de zile a stării ...