Ampere promite șapte vehicule până în 2031 și așteaptă obținerea de profit începând cu 2025

Noua companie de mașini electrice, Ampere, a grupului Renault a dezvăluit astăzi planurile sale de dezvoltare. Printre acestea se numără deținerea, în 2031, a unui portofoliu format din șapte vehicule.
Robert Stan - mie, 15 nov. 2023, 09:24
Ampere promite șapte vehicule până în 2031 și așteaptă obținerea de profit începând cu 2025

Dedicată producției de vehicule complet electrice, compania Ampere a grupului francez Renault – din care fac eparte și Dacia -, are ca scop atingerea parității prețurilor de listă EV / ICE (termic) înaintea concurenței, datorită unei foi de parcurs clare pentru reducerea costurilor cu 40% până în 2027/2028.

Totodată, francezii mizeză pe o gamă de produse care cuprinde șapte vehicule până în 2031 – deja lansatele Megane E-Tech, Scenic E-Tech, dar și viitoarele Renault 5, Renault 4, „Legend” și „alte două vehicule”. Conform oficialilor companiei, „în segmentul B, Ampere va lansa modelele Renault 5 în 2024 și Renault 4 în 2025 (cu un preţ de pornire pentru Renault 5 de circa 25.000 sw euro), precum și modelul „Legend”, un nou vehicul electric cu un cost sub 20.000 de euro (model care va fi prezentat în după-amiaza zilei de astăzi în cadrul Ampere Capital Markets Day).

Megane E-Tech, lansat la jumătatea anului 2022, la un preţ de intrare de 38.000 de euro, este vehiculul care a repoziționat marca pe piața vehiculelor electrice și care a dus la cucerirea de noi clienți (rată de cucerire a noi clienți de la mărcile concurente de peste 50% în Europa). Megane E-Tech are o cotă de 2,2% pe piața europeană a vehiculelor electrice și ocupă primul loc în segmentul C-EV în Franța.

Scenic E-Tech, deja prezentat dar care va fi disponibil pe piață la începutul anului viitor la un preţ de intrare în gamă de circa 40.000 de euro, indică viitorul modelelor de familie din Europa, având un conținut al materialelor reciclabile de până la 95% și oferind o autonomie WLTP de peste 625 km și un TCO (cost total de deținere) deja la nivelul modelelor hibride.

Renault 5, care va fi prezentat în primul trimestru al anului 2024, reeditează un model emblematic al mărcii. Vehiculul va asigura o autonomie de până la 400 km pentru un preţ de intrare în gamă de circa 25.000 de euro, concurând cu modelele hibride de segment B. Renault 5 va fi echipat cu „Reno avatar”, un copilot virtual dotat cu inteligență artificială care va învăța în fiecare zi de la utilizatorul său pentru a anticipa și răspunde mai bine nevoilor sale.

Renault 4, a cărui lansare este prevăzută în 2025, va reinterpreta ideea de mașină polivalentă în era electrică. Va fi un model versatil care va beneficia de ingredientele deja utilizate în cazul modelului Renault 5, cum ar fi platforma AmpR Small (fosta CMF-B EV) și sistemul de infotainment.

„Legend”, care va fi dezvăluit astăzi, este un vehicul urban prin excelență. Conform Ampere, vehiculul dispune de o eficiență energetică „best-in-class”, cu un consum de numai 10 kWh/100km, emisii de CO₂ pe parcursul ciclului de viață cu 75% mai mici decât majoritatea vehiculelor cu combustie internă vândute pe piața europeană în 2023, și un consum de materii prime redus, ca urmare a dimensiunilor sale compacte. Fabricat în Europa, modelul va fi disponibil cu un preţ de intrare în gamă sub 20.000 de euro (înaintea de aplicarea subvențiilor), care va reprezenta un cost pentru client echivalent cu mai puțin de 100 de euro pe lună.

Această gamă va fi completată cu două modele suplimentare odată cu lansarea celei de-a doua generații de vehicule, ceea ce va reprezenta un total de șapte vehicule până în 2031. De la un obiectiv de circa 300.000 vehicule vândute în 2025, Ampere se așteaptă să vândă aproximativ 1 milion de vehicule în 2031. Acesta va corespunde unei cote de 10% din piața europeană.

Este important de menționat că, după cum susțin oficialii Ampere, compania „va produce cel puțin două modele pentru marca Alpine, următorul model Micra pentru Nissan și un alt model pentru Mitsubishi Motors. Ampere va susține totodată și parcursul de electrificare al mărcii Dacia și va oferi soluții software pentru întregul Renault Group”.

Mașinile Ampere, pe platforma AmpR

Compania, care va include 11.000 de angajați dintre care 35% sunt ingineri, își va dezvolta noile produse pe platforma CMF-EV a Renault, acum reboteazată AmpR. În funcție de dimensiunile vehiculului, aceasta va purta extensiile Small (clasele A și B) și Medium (clasa C).

Pe lângă utilizarea acestor platforme, o altă sursă de reducere a costurilor pentru Ampere o va reprezenta modalitatea sa unică de abordare a producției de vehicule electrice. Până în 2027/2028 costurile de producție pentru a doua generație de vehicule electrice de
segment C vor fi coborâte cu 40% prin reducerea cu 50% a costului bateriei pentru vehiculele din aceeași gamă, reducerea cu 25% a costului motorului per vehicul, reducerea cu 25% a costului platformei per vehicul, reducerea cu 15% a costului caroseriei per vehicul și o așa-numnită „excelență operațională” care, conform oficialilor Ampere, „va duce la reducerea cu 50% a costurilor de producție și a celor de aprovizionare”.

Ca rezultat al planului continuu de reducere a costurilor, un prim pas major a fost făcut odată cu atingerea, în cazul modelului Scenic E-Tech, a unui Cost Total de Deținere (Total Cost of Ownership – TCO) la acelaşi nivel cu cel al vehiculelor hibride. Este de așteptat ca acest Cost Total de Deținere să ajungă la acelaşi nivel cu cel al modelelor cu combustie internă (ICE) la orizontul anilor 2027/2028, odată cu lansarea celei de-a doua generații a gamei actuale (succesorii modelelor Megane-E-Tech și Scenic E-Tech) în condițiile păstrării aceluiași nivel de profitabilitate.

Prin adoptarea unei arhitecturi electronice centralizate, conectată în cloud, cu capacități mari de conectivitate și de calcul, tehnologia „Vehiculului Definit de Software” (Software Defined Vehicle – SDV) asigură evoluția permanentă a vehiculului. Totodată, ea permite o reducere semnificativă a costurilor, o creștere a valorii reziduale a mașinii și conduce la o mai mare loialitate a clienţilor.

Ampere se poate baza, încă din prima zi de existență, pe experiența și pe competențele a 1.800 de specialiști în software și inginerie de sistem, care reprezintă 50% din totalul efectivelor sale de ingineri. Acești specialiști, deveniți angajați ai Renault Group după achiziția, în 2017, a companiei Intel Europa, beneficiază de o experiență și de competențe vaste, ceea ce asigură cooperarea cu cei mai avansați jucători din domeniul tehnologiei, precum Qualcomm Technologies și Google. Echipa Ampere a dezvoltat împreună cu Google soluția OpenR Link, utilizată deja pe modelele Megane E-tech și Scenic E-tech. Datorită acestei abordări deschise, Ampere beneficiază, pe de o parte, de proprietatea asupra IP-urilor și datelor asociate vehiculelor sale în Europa, profitând, totodată, de un mediu care va asigura clienţilor săi accesul la universul de aplicații în continuă expansiune care face ca Google Automotive Services să fie atât de special.

Această abordare orizontală oferă avantajul reducerii de timp și de costuri. Pe lângă împărțirea costurilor de investiții și asigurarea unor costuri competitive, această abordare reduce timpul de dezvoltare cu 50%, aducând costul de dezvoltare la nivelul celui al companiilor auto chineze și până la jumătate față de cel al companiilor vest-europene.

Primul vehicul definit de software dezvoltat de Ampere este așteptat pe piață în 2026.

Noua companie vizează utilizarea serviciilor oferite de celelalte unități de business ale Renault Group. Ea va beneficia de serviciile complete de finanțare (inclusiv asigurări) oferite de Mobilize Financial Services, de serviciile de mobilitate și de energie (inclusiv de încărcare) oferite de Mobilize Beyond Automotive și de serviciile legate de economia circulară oferite de „The Future is Neutral”.

Valorificarea ecosistemului Renault Group în ceea ce privește notorietatea mărcii Renault, reţeaua de distribuție, capacitățile de producție și reţeaua de achiziții, va asigura pentru Ampere evitarea unor costuri de până la 15 miliarde de euro.

„Această relație dintre Renault Group și Ampere va fi reciprocă și echilibrată din punct de vedere al schimburilor financiare și va fi susținută de acorduri contractuale clare, care să asigure respectarea pe deplin a intereselor ambelor companii”, notează cei de la Ampere.

Un detaliu important menționat de oficialii Ampere este „eficeintizarea” panelului de furnizori cu care lucrează şi pe care îl va reduce cu aproximativ 40%. În același timp va încerca să dezvolte o relație pe termen lung cu aceștia, căutând oportunități de co-investiție, co-creare și co-dezvoltare. Ampere se va asigura că acest ecosistem respectă cele mai înalte standarde în ceea ce privește drepturile omului, transparența și etica.

Așteptări mari

Ampere vizează venituri de peste 25 de miliarde de euro și o marjă de profit operațional de peste 10% începând cu 2030, cu o etapă clară pentru a atinge punctul de rentabilitate în 2025 (marjă operațională și free cash flow).

Se așteaptă ca veniturile să crească cu +30% CAGR între 2023 și 2031, de la cca. 2,8 miliarde euro în 2023 până la peste 25 miliarde euro în 2031, creștere determinată de:

• Vânzările de vehicule (ținta 90% din venituri în 2031; ~1 milion de vehicule) susținute de o gamă din ce în ce mai accesibilă de 7 vehicule, întrucât Ampere îşi va îndeplini planul de reducere a costurilor cu 40% între prima și a doua generație de vehicule electrice din segmentul C până în 2027/2028.
• Vânzările către parteneri inclusiv tehnologiile EV și software vândute altor mărci ale Grupului, membrilor Alianței sau partenerilor externi. Vânzările către parteneri reprezintă jumătate din veniturile Ampere în 2023 și se așteaptă să fie de 20% în 2025. Din prudență, planul de afaceri al Ampere include doar vânzările către partenerii care sunt deja contractați, ceea ce explică scăderea graduală, în timp. Cu toate acestea, noile parteneriate ar trebui să reprezinte o oportunitate semnificativă pentru Ampere de a-și dezvolta activitatea.
• Veniturile post-vânzare vor crește odată cu creșterea numărului de vehicule vândute, sprijinite de faptul că SDV (Vehiculul Dezvoltat de Software) va asigura o loialitate pe termen mai lung față de rețeaua post-vânzare și va permite oferirea unor noi tipuri de servicii clienţilor.
• Alte venituri vor include:
– Vânzări de credite CAFE (Corporate Average Fuel Economy) către Renault Group, deoarece Ampere va produce majoritatea vehiculelor EV ale Grupului.
– Venituri din servicii noi (aplicații, conectivitate, servicii suplimentare pentru conducere autonomă, servicii de încărcare/energie) care vor atinge, conform previziunilor, până la 500 de euro pe an, pe vehicul, din care 60% pentru Ampere şi 40% pentru Renault Group.

Ampere țintește atingerea unui prag de rentabilitate pentru marja operațională în 2025 și își dorește să ajungă la peste 10% din venituri începând cu 2030 pe baza a 3 pârghii principale:

• Volume și absorbție costuri fixe.
• Optimizarea costurilor variabile, concretizată în planul Ampere de a reduce costurile cu 40% între generația 1 și a 2-a a vehiculelor până în 2027/2028. Acest fapt va permite și mai mult decât compensarea scăderii prețului mediu de vânzare al gamei, deoarece Ampere vizează paritatea EV / ICE.
• Optimizarea costurilor de distribuție, posibilă atât datorită proximității clienților și furnizorilor Ampere, cât și prin accentul pus pe retail, care ar trebui să reprezinte mai mult de 50% din mixul său.

Datorită modelului său de business care în mare măsură este deja instaurat, Ampere își propune să genereze numerar mai devreme decât majoritatea concurenților, cu atingerea unui prag de rentabilitate a free cash flow-ului încă de la începutul lui 2025. În parcursul către atingerea acestui obiectiv cheie, cheltuiala maximă de numerar pe care o va suporta Ampere, începând cu 2024 până în S1 2025, s-ar ridica la 1,5 miliarde de euro.

Această gestionare eficientă a numerarului s-ar traduce într-o rată ridicată de conversie a numerarului mai mare de 80% în 2031.
De la aproximativ 25% din veniturile așteptate în 2024, ținta pentru valorile Capex și R&D ar fi de 10%, în medie, în perioada 2023-2030 și de aproximativ 8% pe termen lung.

Cu o primă etapă – cea a înființării – finanțată de grupul Renault, noua companie Ampere intră acum într-o nouă fază de accelerare a dezvoltării sale. Obținerea de capital dintr-un potențial IPO va permite lui Ampere să crească mai rapid, autonom, fără a mai utiliza resursele grupului și, în cele din urmă, ar oferi profituri financiare sporite pentru investitori.

Cu un potențial IPO, Ampere ar fi finanțat integral. O parte din încasări ar finanța cheltuieli cu capitalul, cercetarea și dezvoltarea și potențiale investiții externe.

O parte dintre venituri sunt deja asigurate prin investițiile convenite cu primii investitori – Nissan și Mitsubishi Motors. Aceștia asigură împreună până la 800 de milioane de euro. De asemenea, Qualcomm Technologies are în vederea realizarea unei investiții.

Ambiția Ampere este să atingă până în 2031 o cotă de piață cu două cifre în Europa, cu o marjă operațională tot de două cifre, care să se adreseze segmentelor principale de vehicule (A, B și C).

Compania vizează o creștere medie anuală de 30% a veniturilor între 2023 și 2031. De la 10 miliarde de euro în 2025 cu 4 vehicule, Ampere va viza peste 25 de miliarde de euro din venituri în 2031, cu 7 vehicule competitive.

Citește și:
– Renault va produce un nou model de mașină electrică în Slovenia, începând cu 2026
– Renault a prezentat noul logo și echipa de conducere a diviziei sale electrice, Ampere

Te-ar mai putea interesa și
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024
Arieratele bugetului general consolidat crescut cu 21,8%, în martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei în februarie, conform datelor......
Roşeanu, despre cele 62 de trenuri contractate de la producătorul polonez PESA: Suntem în aşteptarea motivaţiei Curţii;este prematur să ne pronunţăm despre anulări sau neanulări
Roşeanu, despre cele 62 de trenuri contractate de la producătorul polonez PESA: Suntem în aşteptarea motivaţiei Curţii;este ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) aşteaptă motivarea Curţii de Apel în privinţa admiterii contestaţiei depuse ...
Rata șomajului în România a ajuns până la 3,14%, la sfârșitul lunii martie
Rata șomajului în România a ajuns până la 3,14%, la sfârșitul lunii martie
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,14%, la sfârşitul lunii martie 2024, în creştere de la 3,06% ...
Nou record pe minus. Prețul spot al energiei electrice ajunge duminică la cel mai mare nivel negativ din istoria pieței românești: minus 65 de euro/MWh
Nou record pe minus. Prețul spot al energiei electrice ajunge duminică la cel mai mare nivel negativ din istoria pieței ...
Prețul spot al energiei electrce tranzacționate sâmbătă cu livrare duminică la miezul zilei este din nou negativ în ...