ANAF a colectat 50,4 miliarde lei în primul trimestru al anului, cu 1,3% în plus faţă de perioada similară din2016

Economica.net
03 04. 2017
taxare_inversa_1024x636_07170800

‘Pe fondul implementării măsurilor de îmbunătăţire a colectării şi conformării voluntare, ANAF a reuşit să realizeze un total al veniturilor bugetare în trimestrul I 2017 în cuantum de 50,423 miliarde lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 1,3% – indice nominal, respectiv 631,3 milioane lei în cifre absolute mai mult faţă de perioada similară a anului 2016 (49,791 miliarde lei)’, se arată în document.

ANAF precizează că totalul veniturilor bugetare colectate în luna martie 2017 a însumat 18,429 miliarde lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 5,2%, respectiv 904,7 milioane faţă de perioada similară a anului trecut (17,524 miliarde lei).

Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, a declarat, luni, că încasările bugetare pe trimestrul I al anului în curs, potrivit unor prime estimări, vor depăşi 58 de miliarde de lei, cu 2,5 miliarde de lei mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

‘Până acum sunt mulţumit, aşa cum arată primele estimări discutăm de 18,3 miliarde de lei colectate de ANAF în luna martie. Ceea ce înseamnă că, pe trimestrul I probabil că încasările totale vor depăşi 58 de miliarde de lei. Raportat la 55,5 miliarde de lei, cât s-a colectat în primul trimestru al anului trecut, avem astăzi indicii că vom avea încasare mai bună cu circa 2,5 miliarde de lei ‘, a declarat Viorel Ştefan, întrebat dacă este mulţumit de nivelul încasărilor ANAF pe primul trimestru.