ANAF a identificat un operator IT din Iași care nu plătise un milion de lei la stat, având salariații angajați ilegal

Un operator economic din domeniul IT, din județul Iași, trebuie să plătească Fiscului 1 milion de lei, după ce inspectorii fiscali au descoperit că salariații fuseseră angajați ilegal, scrie Hotnews.
Economica.net - mie, 09 apr. 2025, 09:08
ANAF a identificat un operator IT din Iași care nu plătise un milion de lei la stat, având salariații angajați ilegal

Inspectorii ANAF antifraudă au verificat, în perioada februarie-martie 2025, la un operator economic de pe raza județului Iași, modul de aplicare a facilităților fiscale din domeniul IT și înregistrarea cheltuielilor pentru desfășurarea activității economice.

„Inspectorii au descoperit că societatea verificată a externalizat serviciile către alte entități, dar în realitate au îndeplinit criteriile de angajat dependent. Inspectorii au reclasificat raporturile ca relații de muncã, determinând și recalcularea contribuțiilor la bugetul consolidat al statului. Au fost stabilite sume suplimentare de plată de peste 1 milion lei”, se arată într-un comunicat al ANAF.

ANAF a descoperit o fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri de proveniență China

Cu ocazia unui alt control, derulat la un operator economic de pe raza județului Suceava, inspectorii antifraudă au constatat că, în perioada 2019-2024, au fost efectuate 79 operațiuni de import din China de mărfuri din categoria „uz casnic și gospodăresc”, vânzarea acestor bunuri realizându-se prin intermediul casei de marcat la prețuri mult mai scăzute decât cele de la nivelul pieței.

Inspectorii DGAF au descoperit cã operatorul economic a emis pentru mărfuri bonuri fiscale cu prețuri derizorii, cu scopul de a crea o disimulare a vânzărilor, scãzând din stocul de mãrfuri produsele vândute, în realitate vânzarea efectivă realizându-se, fără documente, la prețul pieței către alți comercianți.

Pentru a putea stabili situația fiscală reală a societății verificate, inspectorii ANAF au solicitat și analizat informații de la operatori economici cu profil de activitate similar, fiind calculate adaosurile comerciale medii ponderate, iar ulterior au reconsiderat tranzacțiile comerciale cu amãnuntul înregistrate de operatorul economic.

ANAF subliniază că, prin aceste practici este evident că societatea a urmãrit sã-și diminueze baza impozabilă pentru TVA și pentru impozitul pe profit, aducând un prejudiciu la bugetul de stat de peste 15 milioane lei, pentru recuperarea cãruia au fost sesizate organele de urmãrire penalã.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Promateris raportează o creștere de 60% a EBITDA în primul semestru din 2026 și anunță că menține o perspectivă optimist-moderată cu privire la rezultatele pentru întregul an
Promateris raportează o creștere de 60% a EBITDA în primul semestru din 2026 și anunță că menține o perspectivă ...
Promateris S.A. (BVB: PPL), unul dintre liderii regionali în producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, a încheiat primul semestru din 2026 cu o creștere de 29% a veniturilor din......
Record egalat în fotbalul britanic. Manchester City va plăti 125 de milioane de lire sterline pentru a-l aduce pe Enzo Fernandez de la Chelsea
Record egalat în fotbalul britanic. Manchester City va plăti 125 de milioane de lire sterline pentru a-l aduce pe Enzo ...
Manchester City a convenit să plătească o sumă de 125 de milioane de lire sterline, un record egalat pentru fotbalul ...
Primăria Brașov a semnat cu CNI contractul pentru construirea unui stadion nou
Primăria Brașov a semnat cu CNI contractul pentru construirea unui stadion nou
Primăria Municipiului Braşov a anunţat, marţi, că a semnat contractul cu Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi ...
Premieră în sistemul energetic: Un grup de consumatori a participat azi în piața de echilibrare, adică a fost plătit să-și reducă din consum
Premieră în sistemul energetic: Un grup de consumatori a participat azi în piața de echilibrare, adică a fost plătit ...
Transelectrica anunță prima activare în piața de echilibrare a unui grup de furnizare a rezervelor (GFR) constituit exclusiv ...