ANAF Antifraudă
a descoperit rambursări ilegale de TVA și evaziune fiscală de peste 18 milioane de lei între 8 firme

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au identificat un mecanism complex prin care un grup de opt firme, controlate în fapt de aceleași persoane, au creat un circuit economic fals cu scopul obținerii ilegale de sume de bani de la bugetul de stat cu titlul de rambursări de TVA. Prejudiciul estimat se ridică la 18 milioane de lei.
Ion Dobreanu - J, 12 mart. 2026, 10:13
ANAF Antifraudă
a descoperit rambursări ilegale de TVA și evaziune fiscală de peste 18 milioane de lei între 8 firme

Ca urmare a investigațiilor specifice efectuate, inspectorii au constatat că un grup de persoane aflate într-un cerc relațional (prieteni, cunoștințe) a fost interpus ca administrator de drept de către o persoană care controla efectiv activitatea acestor societăți (administratorul de fapt). Împreună, aceștia participau activ la crearea aparențelor unui circuit economic real, utilizând proceduri de facturare fictivă între societăți, cu scopul diminuării obligațiilor fiscale și obținerea nelegală a rambursărilor de TVA.

În fapt, persoanele implicate, prin intermediul celor opt firme, pentru a evita plata taxelor și a obține ilegal rambursări de TVA, au mărit artificial TVA deductibilă prin emiterea unor facturi de avans fictive, fără fundament economic. Ca urmare a exercitării dreptului de deducere a TVA aferent facturilor de avans de la entitățile anterior menționate și care nu au avut la bază operațiuni reale, s-au solicitat și s-au obținut sume de bani cu titlu de rambursări ori compensări de la bugetul de stat în cuantum de peste 18 milioane de lei. Ulterior aprobării rambursării de TVA și a încasării ilegale a sumelor aferente, facturile de avans în cauză au fost stornate.

În vederea recuperării prejudiciului adus bugetului de stat, inspectorii ANAF Antifraudă au procedat la instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor activelor identificate ca aparținând societății, respectiv 46 de imobile și 5.386 mp de teren intravilan.

Totodată, inspectorii au constatat că una dintre societățile implicate, respectiv societatea care a obținut sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul de stat, a dezvoltat un ansamblu imobiliar în sud-vestul capitalei, iar în cadrul investigațiilor au fost identificate imobile care au fost vândute și revândute către persoane diferite în baza unor promisiuni de vânzare încheiate la cabinete notariale diferite.

În această cauză, inspectorii Antifraudă desfășoară în continuare investigații și verificări și față de alte entități, persoane juridice și persoane fizice, implicate în acest mecanism complex de fraudă.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina construiește un parc eolian uriaș care să livreze energie inclusiv în România. Proiectul a fost acceptat de Bruxelles
Ucraina construiește un parc eolian uriaș care să livreze energie inclusiv în România. Proiectul a fost acceptat de ...
Comisia Europeană a aprobat trei noi proiecte transfrontaliere în domeniul energiei regenerabile în cadrul celui de-al cincilea apel pentru obținerea statutului CB RES (Cross-Border Renewable......
Industria regenerabilelor a cerut ANRE reducerea garanției cerute pentru proiectele de baterii, la 5.000 de euro/MW, de la 30.000 cât este acum
Industria regenerabilelor a cerut ANRE reducerea garanției cerute pentru proiectele de baterii, la 5.000 de euro/MW, de ...
Reprezentanții industriei regenerabile au solicitat ANRE reducerea de șase ori a garanției solicitate pentru autorizarea ...
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de ...
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...