ANAF organizează în iulie şi august întâlniri cu contribuabilii pe tema dotării cu noile case de marcat

Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, organizează, în lunile iulie şi august, întâlniri cu contribuabilii, precum şi cu distribuitorii şi unităţile acreditate de service pentru aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF), conform unui comunicat al instituţiei.
Economica.net - J, 27 iun. 2019, 10:59
ANAF organizează în iulie şi august întâlniri cu contribuabilii pe tema dotării cu noile case de marcat

În cadrul întâlnirilor, toate întrebările contribuabililor cu privire la tema „Case de marcat: facilităţi, obligaţii, termene” vor primi un răspuns adecvat din partea specialiştilor ANAF, precizează MFP. 

În luna iulie, întâlnirile cu contribuabilii sunt programate în zilele de 22, 25 şi 30, la ora 14:00, prima la sediul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, a doua la sediul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, iar a treia la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ploieşti.

De asemenea, în luna august, ANAF organizează trei întâlniri cu distribuitorii şi unităţile acreditate de service pentru aparatele de marcat electronice fiscale, conform următoarei planificări: 1 august 2019, ora 14:00, la sediul DGRFP Bucureşti; 5 august 2019, ora 14:00, la sediul DGAMC; 8 august 2019, ora 14:00, la sediul DGRFP Ploieşti.

ANAF invită contribuabilii interesaţi să utilizeze formularul de contact, disponibil pe site-ul instituţiei, pentru a se înscrie la întâlnirile organizate. De asemenea, ANAF precizează că înscrierea se realizează în limita locurilor disponibile.

Lunar, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează întâlniri cu contribuabilii la nivel naţional, în care sunt abordate teme fiscale de interes.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...