ANAF: Pe 17 iunie, primele licitaţii pentru valorificarea unor terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei, într-un dosar al fostului director al Poştei, Dan Mihai Toader

Şeful ANAF, Lucian Heiuş a transmis, duminică, într-un comunicat oficial, că instituţia pe care o conduce îşi propune să recupereze sumele stabilite ca prejudiciu de către instanţele de judecată. Astfel, pe 17 iunie, vor avea loc primele licitaţii privind valorificarea a şase bunuri imobile sechestrate, reprezentând terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei. Aceste terenuri au fost sechestrate într-un dosar penal de luare de mită şi complicitate la spălarea banilor, vizându-l pe fostul director al Companiei Naţionale Poşta Română, Dan Mihai Toader, scrie News.ro.
News.ro - D, 29 mai 2022, 17:34
ANAF: Pe 17 iunie, primele licitaţii pentru valorificarea unor terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei, într-un dosar al fostului director al Poştei, Dan Mihai Toader

„Pe lângă combaterea evaziunii fiscale şi creşterea gradului de colectare voluntară, ANAF îşi propune şi să recupereze sumele stabilite ca prejudiciu de către instanţe în dosarele penale. În acest sens, prin Serviciul său de executări silite cazuri speciale, ANAF organizează, pe 17 iunie, primele licitaţii privind valorificarea a şase bunuri imobile sechestrate, reprezentând terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei”, spune Lucian Heiuş, potrivit News.ro.

Bunurile în cauză au fost sechestrate în baza unei decizii definitive pronunţate de instanţă, într-un dosar penal de luare de mită şi complicitate la spălarea banilor, vizându-l pe fostul director al Companiei Naţionale Poşta Română, Dan Mihai Toader.

Potrivit şefului ANAF, de la începutul anului, din valorificarea bunurilor sechestrate ca urmare a dosarelor penale, ANAF a reuşit sã recupereze aproximativ 60 de milioane de lei, scrie News.ro.

”Vom continua acţiunile pentru recuperarea acestor prejudicii stabilite de instanţele de judecată”, mai spune Lucian Heiuş.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...