Efectul controalelor Direcţiei Antifraudă: localurile de pe litoral fiscalizează încasări zilnice de sute de mii de lei

Economica.net
02 05. 2015
11205586_10206325296912063_2637519020899045978_n_91235800

Efectul controalelor Direcţiei Antifraudă: localurile de pe litoral fiscalizează încasări zilnice de sute de mii de lei. Un club din Mamaia a înregistrat vânzări fiscalizate de peste 221.000 de lei într-o singură seară. La începutul săptămânii viitoare vă vom prezenta rezultatele verificărilor deşfăşurate la nivel naţional, în timpul minivacanţei de 1 mai”, precizează oficialii ANAF pe pagina de socializare a instituţiei. 

Pe 27 aprilie, surse guvernamentale au declarat pentru ECONOMICA.NET că „Antifrauda va avea o acţiune masivă de 1 mai pe Litoral. Sute de agenţi vor lua parte la ea. Vor controla tot ce înseamnă alimentaţie publică. Restaurante, cluburi, tot, în limita personalului disponibil. Există deja analize care le spun care sunt cele mai riscante locuri în ceea ce priveşte evaziunea fiscală”. 

Antifrauda fiscală a început de circa două luni o amplă campanie de desoperire a evaziunii fiscale din unităţile de alimentaţie publică, închizând multe localuri, în urma constatării unor diferenţe între sumele declarate de agenţii economici şi cele găsite la faţa locului.

Care este temeiul legal pentru închiderea unei firme

„Conform art. 10 din Ordonanţa de urgenţă nr. 28/1999, constituie contravenţie refuzul emiterii bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu valoare inferioară celei reale şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, precum şi cu suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru, de la o lună la 3 luni, în funcţie de gravitatea faptelor. Pe durata de suspendare a activităţii, unitatea este sigilată de echipa de control. Concomitent cu sigilarea unităţii, se afişează la loc vizibil un anunţ cu privire la această situaţie”, spune ANAF.

De asemenea, neînmânarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal şi/sau neeliberarea facturii la solicitarea clientului se sancţionează cu amendă de la 800 lei la 1.500 lei, conform art.11, alin (2) din OUG nr.28/1999.