ANAF transmite notificări către companiile de stat care au restanțe la plata obligațiilor fiscale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează companiile de stat, care au datorii neachitate până la data de 30 septembrie 2025, că trebuie să plătească aceste obligaţii fiscale, sprijinind astfel conformarea voluntară a contribuabililor, a anunţat vineri instituţia, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 31 oct. 2025, 19:42
ANAF transmite notificări către companiile de stat care au restanțe la plata obligațiilor fiscale

Totalul obligaţiilor fiscale restante la 30 septembrie 2025 şi neachitate până la 30 octombrie 2025 pentru cei 249 operatori economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deţinut direct sau indirect de autorităţile publice centrale ori locale publicate pe site-ul instituţiei este de 9,42 de miliarde de lei, informează instituția prin intermediul unui comunicat transmis vineri.

Astfel, pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor companiilor de stat care înregistrează restanţe.

Scopul acestor notificări este: informarea companiilor de stat cu privire la obligaţiile restante; îndrumarea acestora către conformarea la plată şi prezentarea posibilităţilor de a accesa facilităţi fiscale, în condiţiile legii, menţionează reprezentanţii ANAF.

Potrivit instituţiei, companiile de stat „pot solicita eşalonarea clasică a plăţii datoriilor, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Capitolul IV al Titlului VII din Codul de procedură fiscală.”

Formularul pentru cererea de eşalonare poate fi descărcat de pe site-ul ANAF.

Totodată, ANAF informează companiile de stat asupra faptului că „neachitarea până la sfârşitul lunii noiembrie 2025 a obligaţiilor fiscale restante va determina ANAF să întreprindă demersurile necesare prevăzute de lege, în vederea recuperării acestora, inclusiv demararea sau continuarea, după caz, a măsurilor de executare silită.”.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...