ANAF: Veniturile colectate în noiembrie au depăşit 15,251 miliarde lei, în creştere cu 6%

Economica.net
10 12. 2015
bani_lei_6699545_99010600_05252500_02943800

În noiembrie, la bugetul de stat s-au încasat 10,298 miliarde lei, cu 662 milioane lei mai mult faţă de anul 2014 (9,636 miliarde lei), ceea ce reprezintă o creştere cu 7%.

La impozitul pe profit s-au încasat 433,9 milioane lei, cu 123,1 milioane lei mai mult faţă de luna noiembrie 2014, când s-au încasat 310,8 milioane lei, iar la impozitul pe venit s-au încasat 1,947 milioane lei (plus 53,4 milioane lei faţă de noiembrie 2014).

La TVA s-au încasat 4,838 miliarde lei, cu 90,77 milioane lei mai mult decât în 2014 (4,747 miliarde lei), ceea ce reprezintă o depăşire cu 2%, iar în domeniul accizelor încasările au fost mai mari cu 9% (în termeni nominali), respectiv 2,377 miliarde lei, în noiembrie 2015, faţă de 2,185 miliarde în noiembrie 2014.

În noiembrie, la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, veniturile încasate au înregistrat o diminuare cu 79,6 milioane lei, faţă de perioada similară din 2014, ceea ce în termeni nominali reprezintă o scădere cu 4% (1,749 miliarde lei în 2015, faţă de 1,828 miliarde lei în 2014). Diminuarea încasărilor a fost cauzată de scăderea sumelor din taxa clawback cu 198 milioane lei, de la 391,9 milioane lei în noiembrie 2014, la 193,9 milioane lei în 2015.

La bugetul asigurărilor sociale de stat, veniturile încasate au înregistrat o diminuare cu 319,4 milioane lei, faţă de anul precedent.

‘Menţionăm faptul că încasările din 2015 la acest buget sunt influenţate negativ şi de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii cu 94,6 milioane lei, respectiv cu 28% faţă de luna noiembrie 2014, urmare a creşterii cotei de contribuţie de la 4,5% în anul 2014, la 5% în anul 2015’, se precizează în comunicat.

La bugetul asigurărilor pentru şomaj, veniturile încasate au înregistrat o creştere cu 12,2 milioane lei, ceea ce în termeni nominali reprezintă o creştere cu 10% (136,4 milioane lei în noiembrie 2015, faţă de 124,2 milioane lei în 2014).