1EUR = 4.7223 RON | Bucureşti 31 º

Finanţe şi bănci

Analiştii: Cursul euro se va stabiliza pentru restul verii. Extremele posibile sunt 4,37 - 4,46 lei / euro

Cursurile valutare nu vor mai suferi mari variaţii în restul verii, sau cel puţin până când Federal Reserve (FED, banca naţională a SUA) va creşte dobanda de referinţă la dolar. Leul ar putea evolua „calm, pe un palier” situat undeva între extremele intervalului dintre 4,37 – 4,46 lei / euro, care sunt posibile, dar nu şi probabile, potrivit analiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET.

01 aug, 2015 | | ECONOMICA.net

Este de aşteptat ca valoarea cursului euro „să se situeze pe un palier relativ constant în intervalul 4,37 – 4,46 lei”, din punctul de vedere al lui Dan Popovici, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor OTP Asset Management România, pentru ECONOMICA.NET.

Altfel spus, la un nivel situat undeva între cele două extreme de mai sus, leul va înregistra „o evoluţie relativ calmă, lipsită de volatilitate crescută, dacă nu vor apărea şocuri externe noi,  astfel încât aversiunea faţă de risc să crească din nou”, a mai spus Dan Popovici.

Pe de altă parte, „este mult mai imprevizibil şi mai greu de prognozat cursul euro în dolari, care implicit afectează şi cursul dolarului în lei. Cu toate acestea, în conditii normale de piaţă estimarea mea este un nivel minim de 3,98 şi unul maxim de 4,17 lei / dolar SUA”, a mai spus directorul de la OTP Asset Management.

La rândul său, Claudiu Cazacu, analistul şef al casei de brokeraj XTB România, crede că  „leul are un prag foarte serios apărat la 4,40 (faţă de euro, n.r.), dar nu impenetrabil. În mediul actual relativ favorabil riscului, am putea vedea ocazional 4,38 lei / euro şi, poate, un nivel şi mai coborât, dacă va fi permisă aprecierea de către BNR”.

Apropierea de luna septembrie „ar trebui să aducă moneda naţională mai aproape de 4,43 – 4,45 lei pe euro. Dolarul ar urma să recâștige încrederea, deci intervalul actual 3,93 – 4,11 lei ar lăsa locul unui nou interval între aproximativ 4,00 – 4,20 lei”, a mai spus Claudiu Cazacu în răspunsul la solicitarea „economica#.

Analiza tehnică a Erste Group Research este în favoarea ipotezei unei consolidări a cursului leului între 4,385 şi 4,424 lei / euro şi a continuării, după  aceea, a scăderii euro în favoarea leului, eventual până la 4,38. Limita superioară fiind 4,48.

Vineri 31 iulie, BNR a anunţat un nou minim al ultimelor trei luni pentru euro: 4,4070 lei/euro. Cursul dolarului este 4,0166 lei/dolar, dar acest nivel este în cea mai mare parte rezultatului unui calcul în cross, în care dealerii folosesc şi cursul euro în dolari de pe marile pieţe, aşa cum a insinuat şi de Dan Popovici mai sus.

Cursul cross al dolarului în euro pe piaţa românească este de 1,0972, potrivit mediilor BNR în lei / euro şi lei / dolar. Acest tip de curs este pe cale să scadă. Pe de altă parte, Erste Group Research estimează un curs de 1,05 – 1,1 dolari pe euro pe marile pieţe, unde jucătorii se aşteaptă ca FED să crească dobânzile în septembrie.

Extremele citate mai sus şi alte niveluri apropiate au mai fost invocate de analiştii ECONOMICA.NET şi cu alte ocazii. Toate reperele sunt importante şi veridice, în funcţie de evoluţia evenimentelor economice dar şi politice. În funcţie de acestea ţintele din estimările analiştilor pot avea probabilităţi mai mari sau mai mici.

Citeşte şi  
Euro poate urca până la 4,48 lei, pe o tendinţă de creştere temporară - articol din luna mai, când era aşteptată o creştere a cererii de euro, pe fondul emisiuni de obligaţiuni ale Bucureştiului, denominate în moneda europeană.

şi:

Dolarul poate ajunge la 4,4 lei. Tendinţa poate dura şi anul viitor

Cursul dolarului în lei ar putea ajunge foarte aproape de cursul euro

Cursul Euro va oscila între 4,45 şi 4,5 de lei în restul anului, iar piaţa va forţa limitele – se temeau analiştii, în febra tensiunilor din luna iunie privind ieşirea Greciei din Zona Euro (Grexitul).

 
AVERTISMENT: Estimările publicate mai sus nu constituie o sugestie de investiţie. ECONOMICA.NET nu își asumă răspunderea pentru rezultatul tranzacțiilor bazate pe oricare din informațiile de mai sus, sau influențate de acestea. Responsabilitatea deciziilor de investiţii aparţine celor care le iau, în funcţie de propriul profil de risc.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO