Analiză Deloitte. România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum

01 04. 2026
Radu Dumitrescu

Din punctul de vedere al ponderii în numărul total de tranzacții din regiune, piața locală de M&A este singura care a crescut constant în ultimii cinci ani, de la 13% în 2021 până la 18% din volumul total în 2025. România își consolidează astfel locul secund în topul celor mai active piețe de profil din Europa Centrală și de Est și, în plus, reduce diferența față de liderul pieței, Polonia, a cărui pondere a scăzut la 39% în 2025 (de la 41% în 2024).

Din punctul de vedere al zonelor din care provin investitorii care au fost activi în Europa Centrală și de Est în 2025, România se înscrie în trendul regional, cu o piață dominată de investitorii locali, însă ponderea acestora (44%) este cea mai mică din regiune (Ungaria – 66%, Cehia- 53%, Polonia – 52%), potrivit analizei efectuate de Deloitte România pe baza datelor Mergermarket.

În ceea ce privește tranzacțiile din România cu o valoare estimată sau comunicată de peste 5 milioane de euro, analiza Deloitte România arată că numărul acestora a fost de 130 în 2025, iar valoarea totală a pieței a fost de 5,5-5,9 miliarde de euro. Excluzând mega-tranzacțiile (de peste 500 de milioane de euro), valoarea medie a unei tranzacții a fost de 37 de milioane de euro în 2025, față de 34 milioane de euro, în anul anterior.

„Creșterea constantă a ponderii României în piața de M&A din regiune confirmă atractivitatea țării noastre atât pentru investitorii strategici, cât și pentru fondurile de investiții. Vedem o piață tot mai competitivă, în care investitorii găsesc proiecte solide și sectoare cu creșteri și randamente impresionante. Ne așteptăm ca România să își consolideze poziția de piață dinamică și atractivă, iar investitorii români să rămână și în 2026 un pilon important al pieței de profil. Mai merită subliniat și că fondurile locale de private equity și venture capital, care au atras suma record de peste 250 de milioane de euro în 2024, și-au continuat maturizarea în 2025 și este de așteptat să devină parteneri tot mai puternici și atractivi pentru companiile care vor să treacă la următorul nivel de dezvoltare și de eficiență”, a declarat Radu Dumitrescu (foto), Partener Coordonator Advisory, Deloitte România.

Investitorii strategici au dominat piața și în 2025, ponderea lor crescând la 92% din numărul total de tranzacții, de la 89% în anul anterior, mai arată analiza efectuată de Deloitte privind tranzacțiile cu valori de peste 5 milioane de euro. În ceea ce privește țara de proveniență, România are cea mai mare pondere atât ca număr de tranzacții (31%), cât și ca valoare a tranzacțiilor (21%).

Sectorul în care s-au înregistrat cele mai multe tranzacții în 2025 în România rămâne cel imobiliar și de construcții (19%), urmat de produse și servicii industriale (17%), energie (14%), produse de consum (10%) și tehnologie (8%). Din punctul de vedere al valorii, sectorul medical conduce, cu 22% din totalul pieței. Sectorul energetic a înregistrat o scădere a ponderii valorii (la 19%, de la 34% în 2024), fiind urmat de produse și servicii industriale (15%), turism și ospitalitate (11%) și produse de consum (8%).

Referitor la investitorii strategici străini, analiza Deloitte arată că cei care provin din Finlanda au investit
cele mai mari sume (18% din valoarea pieței locale în 2025), urmați de cei din Luxemburg (11%), din Emiratele Arabe Unite (6%) și din SUA (5%). În funcție de numărul de tranzacții în care au fost implicați, investitorii strategici din SUA se mențin pe locul al doilea, cu o pondere de 7% din numărul de tranzacții, cei din UK, Polonia și Austria având ponderi egale, de 5%.

Ponderea tranzacțiilor de peste 5 milioane de euro cu valoare necomunicată a crescut în 2025 la 73% (de la 64% în 2024), fiind cea mai ridicată din ultimii cinci ani. În ceea ce privește segmentarea pe intervale valorice, piața locală rămâne dominată de tranzacții cu valoare cuprinsă între 5 și 20 de milioane de euro (76 din cele 130 de tranzacții analizate).

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Corporate Finance, Due Diligence, Integrare post-fuziune, Consultanță Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.

Despre Deloitte

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesioniști la nivel mondial.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesioniști.