Analiză: Italia îşi schimbă până în mai Parlamentul, Guvernul şi preşedintele

Scrutinul legislativ deschide acest „bal”, pe 24 şi 25 februarie. Aproximativ 47 de milioane de italieni îşi vor alege deputaţii şi senatorii, în două Camere care au exact aceeaşi importanţă în viaţa politică a ţării, dar care sunt guvernate de reguli electorale foarte diferite.

Cei 630 de deputaţi sunt aleşi de toţi italienii majori (18 ani) la data votului. Partidul sau coaliţia politică ce câştigă fie şi numai un singur vot în plus faţă de celelalte, la nivel naţional, obţine în mod automat majoritatea absolută în Camera inferioară, de 340 de mandate, indiferent de procentul obţinut în urma scrutinului.

Situaţia este mult mai complicată la Senat.

În primul rând este necesar ca alegătorii să aibă vârsta de 25 de ani pentru a vota senatori, 315 în total. În al doilea rând, prima acordată majorităţii este atribuită la nivelul fiecăreia dintre cele 20 de regiuni în parte, situaţie ce complică orice previziune cu privire la alcătuirea finală a Camerei superioare.

Numărul de senatori aleşi de fiecare regiune depinde de numărul de locuitori, iar în acestea poate fi ales de la un singur senator, în cazul Val d’Aosta, şi până la 47, în Lombardia, sau 22 în Piemont.

Potrivit ultimelor sondaje, totul se va juca în patru regiuni, în care intenţiile de vor sunt echilibrate (stânga este favorită în celelalte), şi anume Veneţia, Sicilia, Campania şi mai ales bogata Lombardie.

Coaliţia de stânga a lui Pier Luigi Bersani ar urma, potrivit ultimelor sondaje, să obţină majoritatea absolută în Camera Deputaţilor. Însă ea riscă să nu obţină majoritatea şi în Senat, din cauza popularităţii dreptei în unele regiuni importante, mai ales în Lombardia, Veneţia şi Sicilia.

În acest caz ipotetic, unii analişti consideră posibilă o alianţă între coaliţia lui Bersani şi coaliţia de centru a premierului demisionar Mario Monti.

Ulterior, preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano, va încredinţa unui lider politic mandatul formării unui guvern, un proces care necesită, în general, mai multe zile şi care este supus echilibrului de forţe rezultat în urma scrutinului.

În general, un guvern este format, depune jurământul în faţa preşedintelui Republicii şi obţine votul de încredere al Parlamentului în decurs de câteva săptămâni.

În mai, Parlamentul va proceda la alegerea unui nou preşedinte al Republicii, mandatul de şapte ani al lui Napolitano urmând să expire în acea perioadă.

Preşedintele italian este ales de către o Adunare de „mari electori”, alcătuită din ansamblul senatorilor şi deputaţilor, cărora li se alătură trei delegaţi din fiecare regiune italiană, cu excepţia Val d’Aosta, care desemnează doar unul.

Preşedintele este ales cu o majoritate de două treimi. Însă, după un eventual al treilea tur, el este ales cu o majoritate simplă.

Rolul preşedintelui Republicii este minor în această democraţie parlamentară, dar el se bucură de un mare prestigiu în rândul opiniei publice şi promulgă legi. Preşedintele poate juca un rol crucial în anumite circumstanţe. De exemplu, în noiembrie 2011, după demisia lui Berlusconi, Napolitano a fost cel care a ales să nu dizolve Parlamentul, optând pentru un guvern de tehnocraţi condus de Mario Monti.