ANAP: Competenţa slabă a angajaţilor din domeniul achiziţiilor publice reprezintă o problemă la fel de mare precum corupţia

Gradul redus de profesionalizare a angajaţilor în domeniul achiziţiilor publice este un pericol la fel de mare precum corupţia, nefiind suficiente cele 40 de ore ale cursului de obţinere a diplomei de specialist în achiziţii publice, a declarat marţi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), Bogdan Puşcaş, în cadrul unei conferinţe de presă în care a făcut bilanţul unui an de mandat.
Economica.net - mar, 06 dec. 2016, 10:22
ANAP: Competenţa slabă a angajaţilor din domeniul achiziţiilor publice reprezintă o problemă la fel de mare precum corupţia

ANAP, instituţie înfiinţată în 2015, este subordonată Ministerului Finanţelor şi are rol în verificarea contractelor de achiziţii publice făcute de instituţiile publice.

Unul dintre obiectivele realizate în acest an de către ANAP este transparentizarea modului de lucru şi impunerea unei atitudini proactive, de culegere de informaţii şi obţinere de feedback din partea părţilor implicate în contracte, consideră şeful ANAP.

„Astfel am aflat că nu corupţia este singura cauză a problemelor din domeniul achiziţiilor publice, ci şi gradul redus de profesionalizare. Cu doar 40 de ore, cât durează cursul necesar obţinerii unei diplome, este greu de spus că te poţi numi specialist într-un domeniu atât de complicat”, a spus Puşcaş.

El a menţionat că încearcă să obţină creşterea numărului de ore în cadrul cursului de obţinere a diplomei la peste 300, fiind necesare, în viziunea sa, cel puţin două luni de şcoală cu şase ore pe zi.

În scopul creşterii gradului de informare, agenţia a implementat în acest an un ghid online pentru cei care vor să găsească instrumente utile.

Totodată, a fost publicată o bibliotecă online de speţe, pentru o mai rapidă informare a celor care se confruntă cu cel mai des întâlnite probleme.

Şeful ANAP consideră că, deşi s-au înregistrat progrese în acest an, trebuie făcuţi mai mulţi paşi în domeniul elaborării de formulare şi documentaţii standardizate pentru unităţile contractante, în vederea reducerii riscului de apariţie a neregulilor.

Agenţia a desfăşurat, în primele zece luni ale anului, 361 de acţiuni de control, dintre care 256 la solicitarea organelor de cercetare penală sau a instituţiilor cu competenţe de verificare şi control precum Curtea de Conturi, parchete, inspectorate de poliţie sau Corpul de control al premierului. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 3,6 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti se pregăteşte să intre în clubul super-bogaţilor. Ce spune şeful ASF despre BVB
Bursa de la Bucureşti se pregăteşte să intre în clubul super-bogaţilor. Ce spune şeful ASF despre BVB
Două noi companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) vor fi incluse, începând cu 21 septembrie, în indicele FTSE Global All Cap, ceea ce reprezintă o nouă confirmare a evoluţiei......
Bolojan: E nevoie de un Guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget
Bolojan: E nevoie de un Guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget
Premierul interimar Ilie Bolojan declară că este nevoie de un Guvern cu puteri depline, având în vederea necesitatea ...
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și concedieri contestate – avocați
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și ...
Pentru angajatori, prevenirea litigiilor de muncă începe cu existența unei documentații interne clare, complete și actualizate, ...
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Majoritatea legumelor și fructelor de sezon vândute în piețe s-au ieftinit în iunie față de mai, însă sunt și orașe ...