ANAR anunță măsuri de menținere a debitului Dunării pentru funcționarea CNE Cernavodă. Administrația intervine pe salba de acumulări din Valea Mostiștei

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe Valea Mostiştei, pentru menţinerea nivelului necesar pentru producţia de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), transmis vineri, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 oct. 2026, 17:25
ANAR anunță măsuri de menținere a debitului Dunării pentru funcționarea CNE Cernavodă. Administrația intervine pe salba de acumulări din Valea Mostiștei

Potrivit sursei citate, măsurile au caracter operativ, temporar şi excepţional, fiind necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite prin hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), în contextul situaţiei hidrologice severe înregistrate pe fluviul Dunărea.

La ora actuală, debitele Dunării la intrarea în ţară sunt sub 1.200 mc/s, iar nivelurile apei la Cernavodă se situează foarte aproape de limita operaţională de 262 cm, relevantă pentru asigurarea condiţiilor de pompare a apei de răcire a centralei nucleare.

„În acest context, ANAR a dispus suplimentarea temporară cu 20 mc/s a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10-18 octombrie 2026, prin exploatarea coordonată a salbei de acumulări de pe valea Mostiştei. Această intervenţie este corelată cu măsurile suplimentare de evacuare controlată a apei din acumulările Izbiceni, de pe râul Olt, şi Mihăileşti, de pe râul Argeş, în vederea suplimentării aportului de apă în Dunăre şi limitării scăderii nivelurilor în sectorul Cernavodă. Manevrele sunt coordonate în funcţie de debitele disponibile, timpii de propagare şi evoluţia prognozată a regimului hidrologic, pentru maximizarea eficienţei intervenţiilor.

Subliniem că măsura nu presupune golirea acumulării Iezer. După aplicarea acesteia, în acumulare va rămâne disponibil un volum de apă de peste 40 de milioane mc, evacuările fiind realizate controlat, cu monitorizarea nivelurilor şi debitelor şi adaptarea manevrelor la condiţiile hidrologice şi de exploatare”, se precizează în comunicat.

Reprezentanţii ANAR susţin că dispoziţia operativă a fost transmisă structurilor teritoriale competente, cu informarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).

„În condiţiile actuale, asigurarea resurselor de apă necesare funcţionării în siguranţă a CNE Cernavodă reprezintă o responsabilitate de interes naţional. Măsurile adoptate sunt temporare, proporţionale cu situaţia hidrologică şi necesare pentru îndeplinirea hotărârilor CNSU şi reducerea riscurilor asupra funcţionării unui obiectiv strategic pentru Sistemul Energetic Naţional”, noteaz „Apele Române”.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit acordă un împrumut de 46 de milioane de lei pentru construirea unei fabrici de componente pentru industria regenerabilor în județul Hunedoara
UniCredit acordă un împrumut de 46 de milioane de lei pentru construirea unei fabrici de componente pentru industria regenerabilor ...
UniCredit Bank anunță că susține dezvoltarea unei noi investiții industriale în orașul Petrila, din județul Hunedoara, printr-o finanțare de peste 46 de milioane de lei (circa 9 milioane de......
Popeyes a deschis resturantul cu numărul 25 din România
Popeyes a deschis resturantul cu numărul 25 din România
Popeyes a inaugurat ieri primul restaurant din Galați, acestat fiind al cincilea oraș din România unde lanțul de restaurante ...
Ion Creangă joacă economic în secolul 21. Județul copilăriei noastre își prezintă atuurile la Mogoșoaia
Ion Creangă joacă economic în secolul 21. Județul copilăriei noastre își prezintă atuurile la Mogoșoaia
Tărâmurile pe care ne poartă „Amintiri din copilărie” se află pe teritoriul actualului județ Neamț. Este zona ...
Cristian Popa (BNR): Un mesaj important pe care Banca Naţională a României l-a dat este că aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar este şi un fenomen politic
Cristian Popa (BNR): Un mesaj important pe care Banca Naţională a României l-a dat este că aderarea la zona euro este ...
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar şi unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susţinute ...