ANAR: Pescuitul și plimbările pe malurile râurilor sunt strict interzise în perioade de avertizări hidrologice

27 01. 2026
Apele Romane

„Astăzi (marţi, n.r.), a fost semnalat, în cursul dimineţii, un incident în zona Călugărei – UAT Orodel, judeţul Dolj, unde doi pescari aflaţi la pescuit pe malul râului Desnăţui au fost surprinşi de viitură. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Atragem atenţia cu privire la faptul că, în perioade de ape mari, semnalate populaţiei prin avertizările hidrologice, mediatizate intens de către mijloacele de informare în masă, copiii nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi în zona cursurilor de apă, iar activităţile sezoniere precum pescuitul sau plimbările pe malurile râurilor sunt strict interzise. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii şi scurgeri de pe versanţi, în mai multe bazine hidrografice din judeţele Dolj şi Gorj, unde sunt în vigoare avertizări hidrologice”, a transmis ANAR, într-o postare publicată, marţi, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit sursei citate, au fost înregistrate cantităţi importante de precipitaţii, pe raza judeţului Gorj, după cum urmează: 58,7 l/mp – S.H. Vaidei (râul Şuşiţa); 58,5 l/mp – S.H. Godineşti (râul Tismana); 51,4 l/mp – S.H. Celei (pârâul Orlea); 48,2 l/mp – S.H. Ohaba (pârâul Amaradia); 48,2 l/mp – S.H. Bălăneşti (pârâul Grui).

În judeţele Gorj şi Dolj, echipele „Apele Române” Jiu intervin pentru degajarea secţiunilor de scurgere în zona podurilor şi a podeţelor, refacerea accesului, amplasarea de bariere formate din saci de nisip pentru protejarea gospodăriilor, monitorizarea permanentă a lucrărilor hidrotehnice din administrare, exploatarea acumulărilor aflate în administrare în condiţii de siguranţă, conform prevederilor din Regulamentele de exploatare în condiţii de ape mari.

De asemenea, acolo unde situaţia o impune, se elimină blocajele de gheaţă care pot provoca inundaţii cu impact local.

Conform informaţiilor actuale, până la această oră nu sunt raportate gospodării inundate, fiind afectate doar terenuri agricole.

Specialiştii ANAR recomandă populaţiei să nu traverseze/deplaseze în imediata vecinătate a cursurilor de apă în perioadele cu avertizări hidrologice, să nu traverseze drumuri sau poduri acoperite de apă, să fie supravegheaţi în permanenţă copiii, precum şi să fie respectate indicaţiile autorităţilor locale şi ale echipelor de intervenţie.