ANAT: Abodarea mediatică referitoare la standul României de la New York a fost una disproporționată. Suspendarea participării la târguri nu este cea mai bună soluție

Reprezentanţii agenţiilor de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi ale Asociaţiei Incoming Romania se arată solidari cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, căruia cred că nu i se poate imputa în mod direct organizarea evenimentului de promovare de la New York, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 apr. 2022, 21:21
ANAT: Abodarea mediatică referitoare la standul României de la New York a fost una disproporționată. Suspendarea participării la târguri nu este cea mai bună soluție

Aceştia consideră că abordarea mediatică referitoare la standul României la târgul de turism a fost una disproporţionată şi izvorâtă, probabil, din necunoaşterea particularităţilor organizatorice ale diverselor tipuri de manifestări expoziţionale internaţionale, cu precădere cele din Statele Unite ale Americii, care sunt de fel mai austere.

„Agenţia de turism participantă la târgul de turism de la New York a dus suficiente materiale de promovare a României la acest eveniment. În ceea ce priveşte echiparea standard a standului, acele perdele negre au fost soluţia aleasă de către organizatorii locali pentru separarea standurilor, în locul clasicelor paravane, acesta fiind conceptul de stand standard la târgul amintit. Reprezentantul agenţiei de turism specializate pe incoming participant la acel târg ne-a comunicat că textul de sus cu ‘Romania – spaţiu – virgulă – spaţiu – Explore the Carphatian Garden’ a venit greşit de la organizatori şi a fost corectat ad-hoc. Văzând standul la deschidere, echipa Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului a solicitat sprijin pentru imagini şi decor Institutului Cultural Român, însă aceştia nu au avut materiale potrivite evenimentului”, se arată într-un comunicat al ANAT.

ANAT precizează că, exceptând România şi Croaţia, nicio ţară din estul Europei nu a fost prezentă la târgul de turism de la New York.

„Vestea bună este că toţi cei care au trecut pe la stand au transmis mesaje pozitive, gen: ‘Thank you for all you do for the Ukrainian refugees’, ‘With the help & support you showed to the Ukrainians, Romania had the best marketing yet’, ‘We know Romania and we thank you’, ‘Bravo Romania for everything you do for the refugees’, iar România a fost prezentată ca o ţară sigură. Desigur, avem şanse să ne prezentăm mai bine când vom avea cu adevărat un parteneriat public-privat şi Organizaţii de Management al Destinaţiei. Târgul de turism de la New York a fost mai auster ca prezentare, dedicat profesioniştilor, nu clientului final, tarifele tuturor standurilor fiind mici faţă de tarifele percepute la marile târguri internaţionale, dar fireşte, contează cum ne prezentăm în faţa actualilor sau potenţialilor parteneri. Deşi suntem de acord că participarea României la târgul de la New York nu a fost un highlight al promovării României, considerăm că abordarea mediatică a fost una disproporţionată şi izvorâtă, probabil, din necunoaşterea particularităţilor organizatorice ale diverselor tipuri de manifestări expoziţionale internaţionale, cu precădere cele din Statele Unite ale Americii, care sunt de fel mai austere, şi ne arătăm solidari cu MAT, căruia suntem de părere că nu i se poate imputa în mod direct organizarea evenimentului”, se mai spune în comunicat.

Totodată, agenţiile de turism membre ANAT şi AIR salută decizia Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului de a îmbunătăţi semnificativ calitatea participării României la târgurile de turism.

„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a participat anual la discuţiile premergătoare aprobării de către autorităţile de resort a listelor târgurilor internaţionale la care România participă cu stand, având întotdeauna în atenţie interesele membrilor, dar şi utilizarea judicioasă a bugetului alocat promovării României, astfel încât să se obţină maximum de beneficii în urma acestor participări. După aproape doi ani în care România nu a fost prezentă la nicio manifestare expoziţională internaţională, fapt deopotrivă criticat de presa autohtonă, toţi actorii implicaţi şi, în mod deosebit ANAT şi Asociaţia Incoming Romania (AIR), au aplaudat şi susţinut iniţiativa domnului ministru Constantin-Daniel Cadariu de a relua promovarea internaţională a României”, potrivit documentului.

În plus, ANAT salută ultimele declaraţii venite din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) conform cărora participarea la târgurile internaţionale de turism, cu stand de ţară, va fi regândită şi asumată de Consiliul de Brand Turistic Naţional (CBTN) şi de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT), iar acţiunile de promovare a destinaţiei România pe pieţele externe vor fi reluate doar în baza conceptelor aprobate de către CBTN şi CCT.

„Considerăm că Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, alături de organizaţiile de turism şi de alte instituţii trebuie să supervizeze, de acum înainte, participarea României şi imaginea cu care se prezintă ţara la târgurile internaţionale de turism. Întrucât este evident că o participare de înaltă ţinută implică şi costuri net superioare celor pe care bugetul statului le poate suporta, ANAT a propus reglementarea participării în standul naţional a operatorilor economici şi a asociaţiilor patronale/profesionale, pe baza unei scheme de minimis sau pe bază de coparticipare. În acest context, susţinem şi cerem înfiinţarea cât mai repede posibil a unei organizaţii de promovare a României (OMD Naţional executiv) cu finanţare şi organizare specifică, pentru a promova unitar şi eficient România ca destinaţie turistică de succes pe piaţa turistică internaţională şi considerăm că suspendarea participării la târgurile din perioada imediat următoare nu este cea mai bună soluţie”, se mai arată în comunicat.

Decizia participării la târgurile internaţionale de turism, cu stand de ţară, care va fi regândită şi asumată de Consiliul de Brand Turistic Naţional (CBTN) şi de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT), vine în urma discuţiilor din cadrul şedinţei organizate marţi, 19 aprilie a.c., la care au participat, alături de ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, membri din sectorul public şi privat, reprezentanţi ai asociaţiilor şi patronatelor profesionale din turism, membri în CBTN, membrii grupului de lucru tehnic pentru OMD (Organizaţiile de Management al Destinaţiei) al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) cu reprezentanţii APT, FPTR, FPIOR, alţi invitaţi, inclusiv reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi ai Asociaţiei Incoming Romania (AIR).

AIR şi ANAT au susţinut necesitatea participării şi au cerut aprobarea listei de târguri de turism în funcţie de interesele de participare exprimate de membrii lor, considerând că este nevoie să reîncepem promovarea internaţională a României.

„Acesta este doar un prim pas, care trebuie consolidat prin aprobarea unei politici de marketing şi de promovare de către Consiliul de Brand, unde sunt şi reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor profesionale. Susţinem actualizarea strategiei de dezvoltare a turismului românesc, care a fost definit ca domeniu de activitate de importanţă strategică pentru România”, mai spune ANAT.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...