ANAT anunță că susține protestul contabililor și economiștilor din România

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) susține marele protest ”Fără haos în legislația fiscală” care va avea loc luni, 8 iulie, în Capitală, acțiune organizată de asociațiile profesionale ale contabililor și economiștilor din România, sprijinită de mai multe patronate, informează asociația prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - S, 06 iul. 2024, 12:01
ANAT anunță că susține protestul contabililor și economiștilor din România

De asemenea, ANAT recomandă membrilor săi să participe la acest protest.

ANAT preia și se solidarizează cu revendicările din scrisoare deschisă trimisă Guvernului de Patronatul Antreprenorilor Contabili din România.

„Redăm, în semn de solidaritate, argumentele evidente și clare ale Patronatului Antreprenorilor Contabili din România, care a transmis, în acest sens, și o scrisoare deschisă către autorități.

Nu mergem cu mâna goală la protest!

Vom printa toate materialele și le vom preda în dosare cu șină, pentru că știm cât de mult le iubește statul!
– Petiția cu toate semnăturile strânse până duminică, 7 iulie
– Lista cu propunerile punctuale, alea multe și mărunte, pe care le-ați completat în chestionarele de pe grupuri
– Lista cu aberațiile fiscale și birocratice, care ne scot din minți în fiecare zi
– Lista cu argumentele care demontează minciunile din actele normative
– Scrisoarea deschisă (trimisă deja către primul ministru, ministrul finanțelor, președintele ANAF, al Senatului și al Camerei Deputaților) cu cele 10 solicitări principale ce vor fi puse în discuție

Solicitări protest

1. Eliminarea e-TVA – Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile și nici în e-urile ANAF-ului! Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să știe deja!
2. Eliminarea obligativității transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura – Este un atac la viața privată a persoanelor fizice, o procesare a datelor cu caracter personal în mod nelegal și nejustificat.
3. Eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code – Nu este normal ca, după ce au fost schimbate toate casele de marcat din bani publici, să le schimbăm din nou, fără deduceri fiscale!
4. Revenirea la Legea Prevenției – Varianta anterioară legii 296/2023. Nu putem face afaceri sub presiune constantă, fără îndrumare și avertisment.
5. Vrem predictibilitate – Conform articolului 4 din Codul Fiscal, orice modificare să fie realizată cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe și obligații noi.
6. Respectarea dialogului social și a transparenței decizionale – Proiectele pentru OUG 69 și OUG 70 au stat doar două zile în transparență decizională și au fost aprobate fără dezbatere publică, cu aviz negativ de la CES.
7. Eliminarea declarațiilor redundante – De la 1 ianuarie 2025 toți contribuabilii sunt obligați la raportarea SAF-T, care conține toate tranzacțiile economice ale unei firme.
8. Modificarea termenelor pentru notificări în relația cu ANAF – Contribuabilul are termene stricte, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile.
9. Compensarea concediilor medicale cu contribuțiile sociale – Nu mai putem împrumuta statul ani de zile și să plătim sănătate pentru concediile medicale!
10. Norme clare pentru RO-e-Transport

Ce vă rugăm:

1. Exprimați-vă propunerile, solicitările, în chestionarele puse la dispoziție, pe care le vom închide sâmbătă ora 10:00, ca să le putem centraliza
2. Confirmați participarea la protest, ca să putem informa autoritățile de numărul estimativ de participanți
3. Distribuiți petiția cât mai mult și cât mai repede, pentru că vom printa semnăturile strânse până duminică la ora 10:00
4. Pregătiți pancarte, fluiere, vuvuzele, tricouri, rucsac cu apă și ceva de ronțăit
5. Îmbrăcați-vă comod, în culori deschise, cu șapcă sau pălărie, că se anunță peste 36 grade
6. Păstrați-vă calmul și semnalați jandarmilor agitatorii sau personajele infiltrate care vor să profite de protestul nostru!
7. Vom protesta pașnic, demn, curat, așa cum ne desfășurăm activitatea
8. Fii atent la anunțurile organizatorilor pe parcursul protestului pentru orice actualizare sau schimbare de plan”.

”Este anormal să creezi noi și noi reguli pentru cei care își plătesc taxele. Statul și ANAF trebuie să îi prindă și să îi oblige să plătească pe cei care nu își achită taxele și pentru asta au susținerea noastră totală”, a declarat Alin Burcea (foto), președintele ANAT.

Potrivit ANAT, agențiile de turism se confruntă cu aceleași situații. Există domenii de activitate care au o contabilitate specifică, precum agențiile de turism, pentru care Codul Fiscal reglementează regimul special de TVA, astfel că pentru acești contribuabili va fi imposibil să corespundă situațiile generate automat cu cele raportate de contabili.

 

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...