ANAT protestează împotriva începerii în plin sezon estival de lucrări de reparații la Podul Giurgiu-Ruse și la drumului național Râmnicu Vâlcea – Sibiu

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) protestează faţă de decizia statului bulgar de a efectua lucrări de reabilitare la Podul Giurgiu-Ruse în vârf de sezon estival, blocând peste 1,5 milioane de români care mergeau cu automobilele proprii în Bulgaria, Turcia şi Grecia.
AGERPRES - mie, 03 iul. 2024, 21:44
ANAT protestează împotriva începerii în plin sezon estival de lucrări de reparații la Podul Giurgiu-Ruse și la drumului național Râmnicu Vâlcea - Sibiu

„ANAT protestează ferm faţă de decizia statului bulgar de a efectua lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse începând cu 9 iulie şi blocarea acestuia timp de două luni, în vârf de sezon estival, blocând efectiv 1,5 milioane de români care mergeau cu automobilele proprii în Bulgaria, Turcia şi Grecia. ANAT este uimit de faptul că guvernul bulgar îşi autosabotează turismul propriu, românii fiind principalii turişti în Albena şi Nisipurile de Aur”, precizează miercuri asociaţia într-un comunicat transmis către Agerpres.

De asemenea, ANAT dezaprobă şi decizia statului român de a închide drumul naţional Râmnicu Vâlcea – Sibiu în plin sezon turistic, începând cu 8 iulie, timp de o lună.

ANAT consideră că astfel de lucrări, de altfel binevenite, ar trebui programate în extrasezon, după 1 octombrie, pentru a minimiza impactul asupra traficului şi a turiştilor. În prezent, aceste restricţii afectează grav fluxul de călători către Bulgaria, Grecia şi Turcia, precum şi circulaţia internă în România dar şi către Europa centrală şi occidentală, se arată în comunicatul transmis de asociaţie.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că între 8 iulie şi 9 august va fi închisă circulaţia pe Valea Oltului, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti.

De asemenea, podul de la Giurgiu-Ruse va fi închis pe partea bulgară pentru reabilitare, timp de două luni, începând cu 9 iulie, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Din informaţiile pe care le avem, autorităţile bulgare au decis să reabiliteze secţiunea de pod care este în administrarea acestora. Am fost informaţi că, pentru reparaţii, drumarii bulgari vor închide câte o bandă şi se va circula alternativ pe cealaltă bandă”, se arată într-o postare a CNAIR, pe pagina proprie de Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...